Șefii Comitetelor Olimpice din țările participante la Festivalul Olimpic al Tineretului European 2027 sunt mulțumiți de ritmul în care avansează pregătirile la Brașov și orașele care vor găzdui evenimentul, a declarat, joi, Damir Stajner, șeful Comisiei de Coordonare pentru organizarea evenimenului din partea Asociației Comitetelor Olimpice Europene (EOC), care a subliniat rolul colaborării dintre administrația publică și COSR în reușita organizării competiției.
‘Vedem un exemplu foarte bun de colaborare între administrația publică locală și Comitetul Olimpic și Sportiv Român. Această colaborare ne oferă încrederea că viitorul Festival Olimpic al Tineretului European va fi un eveniment pe care ni-l vom aminti mult timp. Suntem foarte mulțumiți de nivelul de organizare și de ritmul în care avansează pregătirile pentru festival. De asemenea, suntem extrem de mulțumiți de bazele sportive, care sunt la cele mai înalte standarde. Apreciem în mod deosebit decizia Comitetului de Organizare de a utiliza infrastructura deja existentă, inclusiv cel puțin șase baze sportive care au fost folosite și la ediția din 2013. Este un exemplu foarte bun de sustenabilitate’, a declarat, în conferință de presă, Damir Stajner, șeful Comisiei de Coordonare pentru FOTE Brașov 2027 din partea Asociației Comitetelor Olimpice Europene.
Conform primarului Brașovului, George Scripcaru, care este președintele Comitetului de Organizare a FOTE 2027, în perioada următoare se va lucra într-un ritm susținut pentru organizarea evenimentului din februarie.
‘Este, înainte de toate, o muncă de echipă și ține foarte mult de resursa umană pe care am dorit să o construim aici, la Brașov, alături de toți partenerii noștri: Guvernul României, Agenția Națională pentru Sport, Comitetul Olimpic și Sportiv Român și Comitetele Olimpice Europene. Suntem într-o legătură permanentă cu partenerii noștri și avem o foaie de parcurs foarte clară, cu etape și termene pe care trebuie să le respectăm’, a precizat George Scripcaru.
În perioada 23-24 septembrie, la Brașov, se desfășoară seminarul Șefilor de Misiune, reuniune la care participă reprezentanți ai 49 de Comitete Naționale Olimpice din Europa, un număr de 38 dintre aceștia în mod fizic, iar reprezentanții altor 11 comitete, online.
Aceștia discută cu organizatorii despre condițiile, serviciile și facilitățile care vor fi puse la dispoziția sportivilor și delegațiilor la ediția de anul viitor, având în program și o vizită la bazele sportive unde se vor desfășura competițiile.
FOTE 2027 este organizat de Primăria Brașov împreună cu Comitetul Olimpic și Sportiv Român, Agenția Națională pentru Sport, cu sprijinul Guvernului României și în parteneriat cu Consiliul Județean Brașov, Primăria Sfântu Gheorghe, Primăria Râșnov, Primăria Predeal, Primăria Târgu Secuiesc și complexul Cheile Grădiștei.
Desfășurat sub patronajul Comitetului Olimpic Internațional, Festivalul Olimpic al Tineretului European (European Youth Olympic Festival – EYOF) este de 25 de ani un eveniment al Comitetelor Olimpice Europene (EOC).
La ediția din februarie 2027 sunt așteptați peste 1.000 de tineri sportivi.


