O expoziție interactivă care propune, prin sunet, imagine și tehnologie, o incursiune în istoria Filarmonicii Brașov, marcând 148 de ani de la înființarea acesteia, va fi deschisă publicului pe 22 septembrie, a anunțat, miercuri, conducerea instituției.
Intitulată ‘Simfonia Timpului – Povestea Filarmonicii Brașov’, expoziția a fost realizată ‘în contextul aniversării a aproape 150 de ani de existență a Filarmonicii Brașov’ și propune o incursiune în istoria instituției ‘printr-o experiență care aduce împreună patrimoniul, muzica și tehnologia’.
‘Documente și fotografii de arhivă, materiale video, mărturii, puncte de audiție și instalații interactive vor spune povestea Filarmonicii Brașov într-o formă accesibilă și contemporană. Vizitatorii vor putea descoperi inclusiv un simulator de dirijat, prezentări interactive ale instrumentelor orchestrei, o scară muzicală și un timeline care urmărește momentele importante din evoluția instituției. Expoziția se adresează tuturor generațiilor, iar pentru copii și tineri vor fi organizate și activități educaționale dedicate descoperirii muzicii, orchestrei și instrumentelor’, a transmis, pe Facebook, conducerea Filarmonicii Brașov.
Expoziția va putea fi văzută la Sala Patria, iar accesul publicului este liber.
Filarmonica Brașov a fost înființată pe 6 mai 1878, sub denumirea de Kronstädter Philharmonische Gesellschaft (Societatea Filarmonică Brașoveană), primul concert având loc sub bagheta fondatorului, dirijorul și compozitorul Anton Brandner.


