Trei tineri din Râșnov au ajuns în arest preventiv după un scandal în stradă, care s-a finalizat cu distrugerea unei autospeciale de poliție.
Conform IPJ Brașov, scandalul s-a petrecut atât în stradă, cât și, ulterior, în curtea unui imobil, între două grupuri de persoane, în seara zilei de 6 septembrie, persoanele implicate tulburând în mod grav ordinea și liniștea publică.
Pentru aplanarea scandalului, în sprijinul polițiștilor a fost chemat și un echipaj al Jandarmeriei.
‘În jurul orei 21:30, polițiștii din cadrul Poliției Stațiunii Râșnov au fost sesizați cu privire la faptul că, pe strada Stejarului, din localitate, între două grupuri de persoane ar fi izbucnit un conflict. Imediat după sesizarea primită, polițiștii s-au deplasat la fața locului, iar în sprijinul acestora s-au alăturat și jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Brașov, iar împreună au procedat la aplanarea conflictului și înlăturarea stării de pericol. În continuare, s-a stabilit faptul că, între două grupuri de persoane ar fi izbucnit un conflict spontan, context în care s-ar fi agresat fizic reciproc, atât în stradă, cât și în curtea unui imobil, tulburând grav ordinea și liniștea publică’, au precizat, joi, reprezentanții IPJ Brașov.
De asemenea, conform sursei citate, în timpul intervenției, cei trei, ‘folosindu-se de obiecte contondente, ar fi provocat distrugeri unei autospeciale de poliție’.
‘Astfel, având în vedere cele constatate, după identificare, persoanele implicate au fost conduse la sediul unității de poliție, unde, în baza materialului probator administrat, față de trei tineri, cu vârste cuprinse între 19 și 25 de ani, a fost dispusă măsura reținerii și introducerii în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Brașov, pentru 24 de ore. Ulterior, la data de 9 septembrie, după ce au fost prezentați în fața unui judecător de drepturi și libertăți, pe numele acestora au fost emise mandate de arestare preventivă, pentru o perioadă de 30 de zile’, a mai transmis sursa citată.
Cei trei tineri sunt cercetați penal pentru lovirea sau alte violențe, violarea de domiciliu, tulburarea ordinii și liniștii publice și distrugere.


