Breaking – Călin Georgescu a izbucnit la ieșirea din Parchetul General: Are oficial calitatea de inculpat

#image_title

“Minciuna se va arde de una singură, eu rămân constant în demnitatea iubirii de oameni. Am încredere în popprul român, îl simt și sunt convins că îndrăzneala va triumfa, iar acest regim colonial din Europa va cădea singur. Este ca în trecut când regimul a ocupat viața oamenilor, iar asta nu va dura mult timp. Sunt convins că SUA și președintele Trump, care este un mare lider, va ajuta la căderea regimurilor neocoloniale”, spune Georgescu.

Procurorul de caz a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale. Astfel, până acum suspect, Călin Georgescu are mai nou calitatea de inculpat.

Pe 27 mai, Georgescu a fost chemat la Parchet, unde procurorii l-au anunţat că s-a extins urmărirea penală pe numele lui, după ce fostul candidat la alegerile prezidenţiale a reprodus la un post de televiziune un citat din fostul lider legionar Corneliu Zelea Codreanu.

Georgescu se află sub control judiciar din 26 februarie, având mai multe interdicţii, printre care să părăsească ţara fără încuviinţarea autorităţilor judiciare, şi nu are voie să posteze pe reţelele de socializare conţinut cu caracter legionar, fascist, antisemit, rasist sau xenofob.

El este urmărit penal pentru săvârşirea a şase infracţiuni, cea mai gravă fiind cea de instigare la acţiuni împotriva ordinii constituţionale, în formă tentată, fiind acuzat că ar fi pus la cale un plan de destabilizare a României cu ajutorul mercenarilor conduşi de Horaţiu Potra, după ce Curtea Constituţională a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidenţiale.

Pe 9 martie, Biroul Electoral Central a invalidat candidatura lui Călin Georgescu la prezidenţiale, fiind invocată decizia Curţii Constituţionale din luna decembrie 2024, prin care au fost anulate alegerile din primul tur.

Sursa: www.stiripesurse.ro

FCSB îşi lansează noul echipament la Muzeul Fotbalului. Expoziţie dedicată campioanei

Sindicatele sesizează Comisia Europeană și cer amânarea reducerilor salariale pregătite de Bolojan