În data de 3 februarie 2022, România a notificat Comisiei un ajutor individual de aproape două milioane de euro, sub forma unei majorări de capital, destinat companiei aeriene române TAROM. Acest ajutor este finanţat din bugetul general al României şi urmăreşte să despăgubească TAROM pentru pagubele suferite pe 14 rute internaţionale specifice în perioada cuprinsă între 1 iulie şi 31 decembrie 2020, din cauza restricţiilor de călătorie legate de pandemia de COVID-19.
La 29 aprilie 2022, Comisia a considerat că acest ajutor este compatibil cu piaţa internă, în temeiul articolului 107 alineatul (2) litera (b) TFUE, fără a deschide o procedură oficială de investigare. Cu toate acestea, compania aeriană concurentă Wizz Air a contestat această decizie în faţa Tribunalului Uniunii Europene, care astăzi i-a respins acţiunea.
Tribunalul aminteşte printre altele că ajutoarele care compensează pagubele cauzate de evenimente extraordinare, precum pandemia de COVID-19, sunt autorizate şi că măsura în cauză urmărea să compenseze TAROM pentru pagubele pe care le-ar fi suferit între 1 iulie şi 31 decembrie 2020 ca urmare a restricţiilor de călătorie în vigoare în acea perioadă legate de această pandemie.
Tribunalul confirmă că a fost evaluată în mod corect de către Comisie proporţionalitatea ajutorului acordat companiei TAROM şi că măsura în cauză nu se află la originea unei supracompensări. În această privinţă, Tribunalul a considerat în special că forul comunitar a calculat cu precizie şi pe baza unui scenariu contrafactual adecvat pierderile suferite de TAROM cauzate în mod direct de restricţiile de călătorie în vigoare în perioada în cauză şi că a verificat cu acurateţe că TAROM luase măsuri rezonabile pentru a limita pagubele în acea perioadă, se arată în comunicatul CJUE.
În plus, Tribunalul a respins în egală măsură argumentele Wizz Air potrivit cărora Comisia nu ar fi luat în considerare ajutorul pentru salvare acordat anterior companiei TAROM în temeiul articolului 107 alineatul (3) litera (c) TFUE şi potrivit cărora Comisia ar fi subestimat avantajul concurenţial obţinut de TAROM.
Pe de o parte, ajutorul anterior şi măsura în cauză sunt distincte şi nu acoperă aceleaşi costuri şi, pe de altă parte, Comisia nu este obligată să ia în considerare un eventual avantaj de care TAROM ar fi beneficiat în mod indirect, precum avantajul concurenţial invocat de Wizz Air, se mai arată în motivarea Tribunalului General.
Compania Naţională de Transporturi Aeriene Române – TAROM a fost înfiinţată în anul 1954 şi îşi desfăşoară activitatea sub autoritatea Ministerului Transporturilor, fiind membră a Alianţei SkyTeam din 25 iunie 2010. TAROM deţine o flotă de 18 aeronave şi are în portofoliul său un număr de 70 de destinaţii operate cu aeronave proprii sau deservite de partenerii săi code share. Din anul 1993, TAROM este companie membră a Asociaţiei Internaţionale a Transportatorilor Aerieni (IATA).