BREAKING Clotilde Armand a pierdut procesul cu ANI și rămâne fără mandatul de parlamentar

„Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă Clotilde Marie Brigitte Armand împotriva sentinţei nr. 389 din 11 martie 2024 pronunţate de Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a IX-a contencios administrativ şi fiscal şi recursul declarat de recurenta reclamantă împotriva aceleiaşi sentinţe, în ceea ce priveşte soluţia de respingere a cererii de sesizare a Curţii Constituţionale, ca nefondate. Definitivă. Pronunţată astăzi, 11 decembrie 2024, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei”, se arată în minuta ÎCCJ.

  • Potrivit legii, calitatea de deputat sau senator încetează:

a) la data întrunirii legale a Camerelor nou-alese;

b) în caz de demisie, de la data menţionată în cuprinsul acesteia, depusă la Biroul permanent al Camerei din care deputatul sau senatorul face parte;

c) în caz de pierdere a drepturilor electorale, de la data rămânerii definitive a hotărârii judecătoreşti prin care se dispune pierderea acestor drepturi;

d) în caz de deces, de la data consemnată în certificatul de deces;

e) în caz de incompatibilitate.

În 11 martie, Curtea de Apel Bucureşti a respins ca neîntemeiată cererea lui Clotilde Armand de anulare a raportului întocmit de Agenţia Naţională de Integritate, prin care Armand a fost declarată în stare de incompatibilitate.

Pe 29 august 2023, Parchetul Judecătoriei Sectorului 1 a anunțat că Clotilde Armand este urmărită penal pentru infracțiunea de folosire a funcției pentru favorizarea unor persoane, în formă continuată.

În noiembrie 2022, ANI a anunțat că a constatat conflictul de interese în cazul lui Clotilde Armand, după ce aceasta a semnat dispozițiile prin care s-a numit pe sine manager al proiectului „Îmbunătățirea capacității administrative locale privind dezvoltarea, implementarea și promovarea măsurilor anticorupție” finanțat din fonduri europene și care au produs un folos material pentru sine în cuantum de 18.720 de lei.

ANI susținea că cele 5 dispoziții semnate reprezintă numirea în funcția de manager de proiect, precum și majorarea indemnizației lunare, cu până la 30%.

Clotilde Armand a reacționat spunând că este un „caz penibil”, deschis la plângerea fostului primar Dan Tudorache, iar acuzațiile „sunt ridicole”.

„Un caz penibil, deschis la plângerea lui Dan Tudorache, cu acuzații ridicole, în care au inventat un prejudiciu de 3.000 euro. Un dosar în care Marcel Ciolacu a schimbat 4 procurori până a găsit unul din provincie pe care l-a avansat să mă ancheteze, ca să nu mai zic că actualul premier atacă independența Justiției la fiecare apariție publică, iar Alina Gorghiu a ajuns unealta PSD în demolarea Justiției. Abia așteptam ca întregul dosar să ajungă în instanță să demontez toată aceasta făcătură”, afirma Armand.

Sursa: www.stiripesurse.ro

BREAKING Clotilde Armand a pierdut procesul cu ANI și rămâne fără mandatul de parlamentar

Contestația lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anularea prezidențialelor, respinsă