„Am avut o ședință pregătitoare, având în vedere faptul că în urma demisiei președintelui României, președintele Senatului ar urma să ocupe această funcție în calitate de interimar. Ca atare, conform prevederilor constituționale, nu mai poate fi membru al unui partid politic și în această calitate sunt obligat să mă suspend din calitatea de președinte al PNL și de membru. Mâine după-amiază va fi o ședință a BPN, în care așa cum am discutat astăzi urmează să fie ales pentru această perioadă un interimar și propunerea o voi face este ca dl Cătălin Predoiu, prim-vicepreședintele partidului, să preia această funcție. De asemenea, tot în cursul zilei de mâine se va lua o decizie cu privire la înlocuirea președintelui Senatului și după consultarea grupului de senatori vom face o propunere în acest sens”, a spus Ilie Bolojan.
Acesta a mai spus că în ședința de luni seara au fost stabilite și „elementele de bază ale campaniei care va fi derulată de PNL pentru susținerea lui Crin Antonescu în funcția de președinte”.