Breaking | Klaus Iohannis îi decorează pe președintele CCR și pe alți doi judecători

„Astfel, în semn de înaltă apreciere pentru competența și înaltul profesionalism dovedite în domeniul justiției constituționale, pentru activitatea de garantare a supremației Constituției, a valorilor sale și a parcursului democratic al statului român, Președintele Klaus Iohannis a conferit Ordinul Național „Steaua României” în grad de Cavaler domnului Enache Marian, judecător, Președinte al Curții Constituționale a României, doamnei Stanciu Livia-Doina, judecător, Curtea Constituțională a României, și domnului Varga Attila, judecător, Curtea Constituțională a României”, se arată într-un comunicat al Administrației Prezidențiale.

Cei trei judecători își încheie în trei luni mandatele de 9 ani la CCR. De altfel, președintele trebuie să desemneze un judecător în locul Liviei Stanciu până în luna mai, aceasta fiind una dintre mizele importante ale schimbării de titular la Cotroceni.

Sursa: www.stiripesurse.ro

Președintele Iohannis a promulgat Legea bugetului de stat pe 2025 și Legea bugetului asigurărilor sociale de stat

Armistițiul dintre Hezbollah și Israel este în aer – Israelienii au lovit ținte din Liban