”Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Cluj efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârşirea, de către funcţionari publici, a unor infracţiuni de corupţie şi asimilate, în perioada decembrie 2024 – martie 2025”, anunţă, marţi, DNA.
Sursa citată a precizat că, urmare a obţinerii autorizărilor legale de la instanţa competentă, sunt efectuate 9 percheziţii domiciliare pe raza judeţelor Bistriţa-Năsăud şi Cluj, la domiciliile unor persoane fizice şi în mai multe birouri aflate în sediile unor instituţii publice din municipiile Bistriţa şi Cluj-Napoca.