Britanicii sărbătoresc împreună cu familia regală 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial

Britanicii au început luni să sărbătorească cu emoţie – printr-o defilare militară şi apariţia familiei regale în balcon -, 80 de ani de la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial în Europa, relatează AFP.

 

Sărbătorile – prevăzute să dureze patru zile – au început prin citirea unor fragmente ale unui discurs al fostului premier Winston Churchill la 8 mai 1945.

La o defilare militară cu fanfară au luat parte peste 1.000 de membri ai Forţelor armate britanice.

Unsprezece militari ucraineni – invitaţi în semn de susţinere – au defilat cu steaguri, dar şi aproximativ 50 de militari din cadrul NATO.

Regele Charles al III-lea, înconjurat de către principalii membri ai familiei ragle, îngrijit de 15 luni de un cancer, a salutat apoi mulţimea de la balconul Palatului Buckingham, de unde familia a admirat survolarea unor avioane militare, încheiată de patrula acrobatică Red Arrows care a lăsat o dâră tricoloră pe cer.

Regele a asistat anterior la o defilare, împreuă cu regina Camilla, prinţul William, soţia acestuia Catherine şi cei trei copii ai lor, George, Charlotte şi Louis.

Premierul Keir Starmer a fost de asemenea prezent, împreună cu aproximativ 20 de veterani, mulţi dintre ei centenari, primiţi luni după-amiaza la palat, la o „tea party”.

Mii de persoane s-au adunat pe traseul defilării, pavoazat cu steaguri britanice.

Unele dintre ele au petrecut noaptea la faţa locului, pentru a nu rata nimic din această zi istorică.

”Este un imperativ moral să fim aici, mai ales în această perioadă de război”, declară AFP Patrick Beacon, în vârstă de 76 de ani, venit împreună cu soţia sa, Catherine, de la  Coventry (centru). ”Este atât de emoţionant să ne aflăm azi aici. 80 de ani pace şi linişte. Nu ştiu dacă ne dăm seama ce reprezintă acest lucru”.

”Nu ne amintim atât de des curajul unei generaţii întregi”, declară Martin Rizcki, emoţionat să audă vorbele lui Churchill.

Într-o Europă îngrijorată, pe fondul Războiului din Ucraina, ”pacea nu trebuie să fie nicodată considerată ca şi dată”, declara la 9 aprilie regele Charles al III-lea în Parlamentul  italian, evocând ”ecourile unei epoci pe care o speram cu ardoare de domeniul trecutului”.

Familia regală participă la mai multe evenimente comemorative până joi, iar în urma unui interviu controversat acordat vineri BBC de către prinţul Harry, palatul a anunţat că speră ca ”nimic să nu împiedice sărbătorirea cu entuziasm a acestei victorii preţioase şi a acestor suflete curajoase (…)”.

La 8 mai 1945, de la acelaşi balcon al Palatului Buckingham, regele George al VI-lea şi regina Elizabeth, cae-l încadrau pe Winston Churchill, au salutat împreună cu fiicele lor, Elizabeth şi Margaret, zeci de mii de londonezi care sărbătoreau ceea ce Churchill numea ”Ziua Victoriei în Europa” (Victory in Europe Day, VE Day).

Seara, cele două prinţese, în vârstă de 19 şi 14 ani, au fost autorizate să iasă din palat şi se alăture incognito mulţimii dezlănţuite, o noapte pe care Elizabeth, devenită regină, avea să o descrie 40 de ani mai târziu drept ”una dintre cele mai memorabile nopţi ale vieţii mele”.

DATORIA RECUNOŞTINŢEI

Britanicii sunt invitaţi să participe la sute de evenimente, picnicuri, expoziţii şi comemorări peste tot în ţară.

”Avem o datorie a recunoştinţei faţă de cei pregătiţi să facă sacrificiul ultim pentru ţara noastră”, a subliniat premierul Keir Starmer, care a sevit ceaiul la o mică petrecere organizată afară, pe Downing Street.

Marţi, regina Camilla se va duce să admire, la Turnul Londrei, o instalaţie de aproximativ 30.000 de maci de ceramică, simbolul victimelor războaielor, iar numeroase clădiri, inclusiv Westminsterul, urmează să fie iluminate la lăsarea nopţii.

Sărbătorile se încheie joi, cu un moment de reculegere la ora 11.00 GMT şi o slujbă de mulţumire la Abaţia Westminster, în prezenţa fmiliei regale, urmate de un concert în Piaţa Horse Guards Parade, la Londra.

Puburile au fost autorizate să închidă cu două ore mai târziu în cadrul acestor sărbători.

Noile generaşii sunt mai indiferente faţă de ele, însă ele sunt cu atât mai importante cu cât ”este probabil ultima ocazie în care mai sunt supravieţuitori” ai acestei epoci, apreciază istoricul Robert Hazell, de la University College London, un specialist în monarhie.

 

Nicuşor Dan: USR trebuia să cuprindă în interiorul lui şi progresişti şi conservatori ca să fie mai puternic/ Există o ruptură în societate generată de un recurs la ură şi asta nu poate să ducă la nimic pozitiv

Tenis: Sinner revine pe teren – „Obiectivul meu este Roland-Garros”