in ,

BTA: Lucrări ale artiștilor bulgari, vândute la licitație pentru 350.000 de euro

BTA: Lucrări ale artiștilor bulgari, vândute la licitație pentru 350.000 de euro

Opere de artă în valoare totală de 350.000 de euro au fost vândute în cadrul licitației de toamnă organizate de Artmark Bulgaria, care a avut loc pe 21 octombrie, la Sofia. Cu această ocazie, au fost stabilite noi recorduri de preț pentru lucrări semnate de Gheorghi Papazov, Gheorghi Bojilov-Slona, Andrei Daniel și Liuben Zidarov, au anunțat reprezentanții casei de licitații.

Printre lucrările vândute la cele mai mari prețuri s-a numărat pictura ”Forme cosmice”, semnată de Gheorghi Papazov, adjudecată pentru 30.000 de euro. Realizată la începutul anilor 1930, aceasta aparține perioadei abstracte a creației artistului. Potrivit Artmark, prețul obținut stabilește un nou record pentru lucrările sale vândute la licitații publice.

Un nou record a fost stabilit și pentru Gheorghi Bojilov-Slona, a cărui pictură ”Portret abstract” a fost adjudecată pentru 20.000 de euro, după o confruntare intensă între ofertanți. Lucrarea ”Nud”, semnată de Dimitar Buiukliiski-Mici, a ajuns la 16.000 de euro, deși prețul estimativ inițial era de 5.000 de euro. Astfel, suma finală a depășit de peste trei ori valoarea de pornire. Pictura ”Liniște nocturnă”, realizată de artistul bulgar Andrei Daniel, s-a vândut pentru 12.000 de euro, stabilind, la rândul său, un record personal pentru artist în cadrul licitațiilor publice.

Printre celelalte rezultate remarcabile s-a numărat vânzarea lucrării ”Galaxii”, semnată de Liuben Zidarov, pentru 7.000 de euro. Prețul acesteia a crescut de peste patru ori pe parcursul licitației, stabilind un nou record pentru artist, au precizat organizatorii.

Licitația sezonieră, dedicată artei clasice și moderne, a reunit 189 de lucrări semnate de artiști bulgari importanți, acoperind perioada de la începutul secolului al XX-lea până în prezent. Operele au fost expuse în galerie și au putut fi admirate înainte de desfășurarea licitației.

Selecția bogată și diversă a ilustrat preocupările și căutările artistice ale epocii, de la scenele de gen ale lui Anton Mitov și Ivan Penkov și peisajele lui Zlatio Bojadjiev, Eliezer Alsheh și Kiril Petrov, până la viziunile moderniste ale artiștilor de renume internațional Gheorghi Papazov, Jules Pascin și Nikolai Diulgherov. Expoziția a inclus, de asemenea, stilurile distincte ale lui Ghenko Ghenkov, Dimitar Kazakov-Neron, Gheorghi Baev și Dimităr Kirov-DiKiro, scenele istorice cu caracter comemorativ ale lui Dimităr Ghiudjenov, precum și universurile artistice variate și pline de culoare create de Ioan Leviev, Liuben Zidarov, Edmond Demirdjian și mulți alții.

Știre selectată de BTA pentru promovare și publicare de către AGERPRES, fără intervenție pe text, conform acordului de colaborare dintre agenții.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: SSC Napoli și AS Roma au remizat (3-3) în campionatul Italiei

Fotbal: SSC Napoli și AS Roma au remizat (3-3) în campionatul Italiei

Fotbal: Chelsea, învinsă pe teren propriu de Tottenham (0-2), în Premier League

Fotbal: Chelsea, învinsă pe teren propriu de Tottenham (0-2), în Premier League