in ,

Bucharest International Film Festival – BIFF: Opt producții în competiția internațională, șapte – în premieră în România

Bucharest International Film Festival – BIFF: Opt producții în competiția internațională, șapte – în premieră în România

Cea de-a XXII-a ediție a Bucharest International Film Festival – BIFF, care va avea loc între 18 și 27 septembrie, aduce în fața publicului opt filme în competiția Internațională, șapte dintre ele urmând a fi văzute pentru prima dată în România, singura excepție fiind producția româno-moldovenească ‘Cercul’, de Valeriu Andriuță.

Potrivit unui comunicat transmis luni AGERPRES, competiția Internațională BIFF 2026 reunește ‘Everytime’, de Sandra Wollner, ’17’, de Kosara Mitic, ‘No Rest for the Wicked’, de Kasper Kalle, ‘The Blow’ / ‘La Frappe’, de Julien Gaspar-Oliveri, ‘Cercul’, de Valeriu Andriuță, ‘We Are Aliens’, de Kohei Kadowaki, ‘Roya’, de Mahnaz Mohammadi, și ‘Heysel 85’, de Teodora Ana Mihai.

Selecția este susținută și de parcursul internațional al filmelor care ajung anul acesta la București.

‘Everytime’, de Sandra Wollner, vine la BIFF după ce a câștigat Premiul Un Certain Regard la Festivalul de la Cannes 2026 și Heart of Sarajevo pentru cel mai bun lungmetraj, ’17’, debutul regizoarei Kosara Mitic, a avut premiera mondială în secțiunea Perspectives a Berlinalei 2026 și a fost ulterior recompensat la Jerusalem Film Festival, Sarajevo Film Festival și Herceg Novi – Montenegro Film Festival.

‘No Rest for the Wicked’, de Kasper Kalle, a fost premiat la Fantasia International Film Festival 2026, unde regizorul a primit Cheval Noir pentru Best Director, iar Pilou Asbak, Outstanding Performance Award.

‘The Blow’ / ‘La Frappe’, debutul în lungmetraj al lui Julien Gaspar-Oliveri, a fost prezentat la Cannes 2026, în Semaine de la Critique – Special Screening, și a fost ulterior recompensat la Festival du Film Francophone d’Angouleme, unde Julien Gaspar-Oliveri a primit Valois de la mise en scene, iar Diego Murgia, Valois de l’acteur.

‘We Are Aliens’, de Kohei Kadowaki, a avut premiera mondială la Cannes 2026, în Quinzaine des Cineastes / Directors’ Fortnight, continuându-și traseul internațional în competiția oficială de lungmetraj a Festivalului Internațional de Film de Animație de la Annecy.

‘Roya’, de Mahnaz Mohammadi, a avut premiera mondială la Berlinale 2026, în secțiunea Panorama.

‘Heysel 85’, de Teodora Ana Mihai, a avut premiera mondială la Berlinale 2026, în Berlinale Special Gala, iar regizoarea a primit ulterior premiul pentru cea mai bună regie la BAFICI 2026.

Reprezentând România și Republica Moldova, ‘Cercul’, de Valeriu Andriuță, a fost prezentat la TIFF 2026 – Zilele Filmului Românesc, unde a primit Mențiunea Specială a Juriului.

Cea de-a XXII-a ediție a Bucharest International Film Festival – BIFF se desfășoară între 18 și 27 septembrie, la Apollo111, Cinema Muzeul Țăranului Român și DeGalben – hub cultural al Sectorului 1. Festivalul se deschide pe 18 septembrie, la Apollo111, cu ‘Ultimul refugiu’ / ‘Redoubt (Varn)’, în regia cineastului suedez John Skoog.

Ediția din acest an este organizată de Fundația CHARTA și Asociația Internațională pentru Cultură, Economie și Afaceri ‘Grigore Vasiliu Birlic’, continuând astfel istoria de peste două decenii a Bucharest International Film Festival.

Programul complet al festivalului va fi disponibil pe canalele oficiale BIFF, iar biletele vor putea fi achiziționate prin Eventbook.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: FC Rapid a reziliat de comun acord contractul cu fundașul Cristian Ignat

Fotbal: FC Rapid a reziliat de comun acord contractul cu fundașul Cristian Ignat

Fotbal: Antrenorul Florin Maxim continuă la Corvinul Hunedoara, anunță conducerea clubului

Fotbal: Antrenorul Florin Maxim continuă la Corvinul Hunedoara, anunță conducerea clubului