Circulaţia tramvaielor şi a troleibuzelor este afectată joi dimineaţă din cauza unei avarii la reţeaua electrică în zona Şos. Mihai Bravu, Str. Vatra Luminoasă, Bd. Pache Protopopescu şi Bd. Ferdinand, din Capitală, mai multe tramvaie şi troleibuze rămânând blocate pe traseu.
”Astăzi, 05.06.2025, începând cu ora 09:00, din cauza unei avarii ENEL în zona Şos. Mihai Bravu, Str. Vatra Luminoasă, Bd. Pache Protopopescu şi Bd. Ferdinand, circulaţia tramvaielor şi troleibuzelor STB este afectată”, anunţă Societatea de Transport Bucureşti (STB).
Astfel, în zona respectivă sunt blocate o parte din tramvaiele liniilor 1, 4, 10, 40, 55, precum şi din troleibuzele de pe liniile 69, 70, 79, 85 şi 86.
”Pentru a limita disconfortul călătorilor şi pentru a fluidiza traficul, STB SA a dispus măsuri de deviere a circulaţiei vehiculelor afectate”, precizează STB.