Trei persoane au fost rănite marţi dimineaţă, în Bucureşti, după ce maşina condusă de un tânăr de 24 de ani care consumase alcool s-a ciocnit cu un alt autovehicul, într-o intersecţie din Sectorul 6. În acest caz, poliţia desfăşoară cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe.
“La data de 5 mai 2026, în jurul orei 04.55, Brigada Rutieră a fost sesizată prin SNUAU 112 cu privire la producerea unui accident de circulaţie care a avut loc la intersecţia dintre bd. Iuliu Maniu şi str. Apusului.
Din verificările efectuate, a rezultat faptul că, un tânăr în vârstă de 24 de ani a condus un autovehicul pe str. Apusului iar când a ajuns la intersecţia cu bd. Iuliu Maniu a intrat în coliziune cu un alt autovehicul condus de o femeie în vârstă de 47 de ani”, informează Brigada Rutieră.
În urma accidentului de circulaţie, trei persoane au fost rănite şi transportate la spital.
Bărbatul de 24 de ani a fost testat preliminar cu aparatul Alcooltest, rezultatul indicat fiind 0.98 mg/l alcool pur în aerul expirat.
“Cercetările sunt continuate de Brigada Rutieră, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 6 pentru săvârşirea infracţiunilor de vătămare corporală din culpă şi conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe”, precizează sursa citată.
