Bucureștiul a stabilit sâmbătă un Record Mondial cu ‘Masa care unește’ – 20.000 de oameni s-au așezat la cea mai lungă masă din lume, de 5 kilometri, din Piața Constituției până la Piața Unirii.
Evenimentul a avut și un scop caritabil, și anume să strângă fonduri pentru primul spital de psihiatrie pediatrică din România, construit în București, la Spitalul ”Obregia”, alături de Fundația Metropolis.

”Așa ceva trăiești o dată-n viață! A fost o atmosferă incredibilă azi, în centrul Capitalei, unde 20.000 de oameni s-au așezat la cea mai lungă masă din lume, de 5 km. Și, da, am bătut recordul mondial! Un reprezentant Guinness World Records, prezent la fața locului, a certificat recordul. Dar nu doar despre asta a fost vorba. Ci despre comunitate, despre solidaritate, despre prietenii care se leagă între oameni care aleg să stea împreună la aceeași masă pentru o cauză nobilă: să contribuie la construcția primului spital de psihiatrie pediatrică din România. La noi, în București, împreună cu Fundația Metropolis”, se arată pe pagina de Facebook a Primăriei Capitalei.

Primarul general Ciprian Ciucu i-a felicitat pe organizatorii de la Untold pentru că au reușit să-i scoată pe bucureșteni din casă și să-i așeze împreună la aceeași masă.

‘A fost o mare sufragerie astăzi, în Piața Constituției. Așa cum îmi place mie să spun, că vreau să avem un oraș ca o sufragerie, ei bine, a fost, literalmente, un oraș sufragerie’, a declarat Ciucu.

El a mulțumit Fundației Metropolis care, din banii adunați sâmbătă din donații, continuă construcția primului Spital de Psihiatrie Pediatrică din România, care se ridică în curtea Spitalului ‘Prof. Dr. Alexandru Obregia’.

Pentru evenimentul de sâmbătă au fost pregătite 20.000 de porții de mâncare, în total fiind folosite peste 5 tone de alimente. Meniul a inclus preparate tradiționale, deserturi și fructe.
Foto: (c) RADU TUTA / AGERPRES FOTO
* Mai multe imagini pe AGERPRES FOTO

