in ,

Bulgaria – O ursoaică a ucis un bărbat într-o zonă frecventată de drumeţi lângă Sofia

Bulgaria – O ursoaică a ucis un bărbat într-o zonă frecventată de drumeţi lângă Sofia

Un bărbat a fost ucis într-un atac atribuit unei ursoaice în masivul Vitoşa, care domină Sofia, capitala Bulgariei, a declarat duminică poliţia pentru AFP.

„Concluziile medicului legist şi ale unui expert în faună sălbatică arată că urmele găsite pe corp sunt ale unei ursoaice însoţite de puiul ei”, a declarat un purtător de cuvânt al poliţiei din Sofia.

Poliţia nu a comunicat vârsta victimei, dar, potrivit informaţiilor din presa bulgară, este vorba de un bărbat de aproximativ 30 de ani.

Cadavrul victimei a fost descoperit sâmbătă după-amiază lângă un drum care leagă două cabane din partea de nord-vest a acestui munte.

Cu o altitudine de 2.295 de metri şi situat la aproximativ treizeci de minute de Sofia, Vitoşa este unul dintre locurile preferate de plimbare ale locuitorilor capitalei. Masivul adăposteşte numeroase animale sălbatice, printre care cerbi, căprioare, mistreţi şi lupi.

Numărul urşilor din Vitoşa este estimat între 10 şi 15.

Ultimul caz înregistrat al unei persoane ucise de un urs în Bulgaria datează din 2010, în Munţii Rodopi, din sudul ţării.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Thailanda/ Mecanicul trenului implicat în accidentul soldat sâmbătă cu opt morți era sub influența stupefiantelor

Thailanda/ Mecanicul trenului implicat în accidentul soldat sâmbătă cu opt morți era sub influența stupefiantelor

Reperele ediţiei DokStation – Music Doc Film Fest: Filme despre David Bowie, Kreator, Paul Di’Anno, Marianne Faithfull, Boy George, Jimmy Somerville

Reperele ediţiei DokStation – Music Doc Film Fest: Filme despre David Bowie, Kreator, Paul Di’Anno, Marianne Faithfull, Boy George, Jimmy Somerville