Bulgaria se aşteaptă să se alăture unei iniţiative NATO de apărare împotriva dronelor până la sfârşitul lunii octombrie, a declarat miercuri ministrul apărării, Dimităr Stoianov, la o zi după ce un atac cu drone a scufundat o navă de marfă în largul coastei Mării Negre a ţării, fiind al doilea incident de acest gen în decurs săptămână, relatează Reuters.
Atacurile au scos în evidenţă ameninţarea crescândă pe care o reprezintă războiul cu drone dintre Rusia şi Ucraina pentru transportul maritim comercial din apropierea flancului sud-estic al NATO, determinând Bulgaria să insiste pentru consolidarea apărării alianţei în Marea Neagră.
„Bulgaria va face parte din acest proiect cât mai curând posibil. Se preconizează că, până pe 30 octombrie, vom face deja parte din proiect”, a declarat Stoiano0v în cadrul unei audieri parlamentare, potrivit presei locale.
Două nave de marfă au fost lovite de drone pe 13 octombrie în largul coastei bulgare. Una dintre ele, identificată ca fiind nava de marfă HS Dignity, care arbora pavilionul Guineei-Bissau, s-a scufundat, lăsând 11 marinari dispăruţi pe mare şi determinând Sofia să-l convoace pe ambasadorul Rusiei.
Dronele loviseră deja alte două nave de marfă în aceleaşi ape pe 6 octombrie.
Ministerul Transporturilor din Bulgaria a declarat că operaţiunea de căutare şi salvare a marinarilor dispăruţi a fost reluată miercuri, după ce vremea nefavorabilă şi întunericul au obligat autorităţile să o suspende marţi seara.
Bulgaria nu a mers până la a acuza în mod explicit Rusia de efectuarea atacurilor, dar prim-ministrul Rumen Radev a declarat marţi că de rezultatul acestora „beneficiază Federaţia Rusă”.
Ambasadoarea Rusiei la Sofia, Eleonora Mitrofanova, a declarat că nu deţine informaţii din partea Ministerului Apărării rus cu privire la atacurile asupra navelor comerciale, dar nu a exclus posibilitatea ca acestea să fie o provocare din partea unei terţe părţi, a precizat guvernul bulgar.
Rusia a bombardat porturile ucrainene de la Marea Neagră, forţând Kievul să se bazeze din ce în ce mai mult pe porturile fluviale de pe Dunăre şi pe rutele maritime din apropierea coastelor statelor membre NATO Bulgaria şi România.



