Burduja: E un important bloc de votanţi care vrea altceva. Vor să se schimbe, dacă se poate, totul. Aceste nemulţumiri, captate ilegal de un competitor care a stricat regulile / Statul nu putea să-i dea medalia de aur, fotoliul de la Cotroceni

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat miercuri că există un important bloc, în electoratul de votanţi, care vrea altceva, care vor să se schimbe, dacă se poate, totul, iar problema e că aceste nemulţumiri au fost captate ilegal de un competitor care a stricat regulile întregii curse electorale şi nu putea statul român democratic să accepte că cineva încalcă legea, încalcă principiile statului de drept, încalcă regulile şi să-l declare câştigător, să-i dea medalia de aur sau fotoliul de la Cotroceni.

”Esenţa unei democraţii sunt alegerile libere şi corecte. Asta este definiţia. În România, alegerile prezidenţiale de anul trecut nu au fost alegeri corecte, pentru că ele au fost capturate de actori statali şi nestatali, lucruri demonstrate în rapoarte făcute publice, lucruri constatate de o decizie a Curţii Constituţională a României”, a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, în emisiunea România Politică de la Prima News.

Burduja a arătat că vedem cu toţii dovezile din spaţiu public care sunt de o gravitate extremă.

”Cred că statul român, prin ceea ce a făcut şi trebuie să facă în continuare, trebuie să-şi manifeste autoritatea, pentru că un stat fără autoritate este un stat fără credibilitate în faţa românilor, în faţa cetăţenilor. Şi o democraţie care nu mai e credibilă este un sistem extrem de fragil, care poate oricând să se transforme în altceva, lucru pe care România l-a experimentat timp de decenii”, a precizat Burduja.

Ministrul a mai arătat că ”o parte a publicului din România, publicul furios, antisistem, s-a regăsit cumva în acea opţiune”.

”Există un important bloc în electoratul românesc de votanţi care vor altceva, vor să se schimbe, dacă se poate, totul. Şi pot să înţelegi lucrul ăsta pentru că s-au acumulat frustrări, s-au acumulat promisiuni neîndeplinite de către clasa politică. Problema este că aceste nemulţumiri au fost captate în mod ilegal de un competitor care a stricat regulile întregii curse electorale. Şi atunci nu putea statul român democratic să accepte că cineva încalcă legea, încalcă principiile statului de drept, încalcă regulile şi să-l declare câştigător, să-i dea medalia de aur sau fotoliul de la Cotroceni”, a mai arătat Burduja.

Potrivit lui Burduja, faptul că acum sunt două posibile candidaturi, dintre care va rămâne una singură, se încearcă acelaşi lucru, să capteze într-o zonă a acestor partide, a acestor forţe politice, nemulţumirea românilor.

”Dincolo de a fi nemulţumiţi, românii sunt datori să se întrebe ca cetăţeni cum îmi va fi mie român viaţa mai bună în ţara mea. Ce soluţii are fiecare candidat. Şi experienţa mea cu aceşti candidaţi în zona asta e că ei nu au, de fapt, nicio soluţie. Fac doar promisiuni populiste, dăm orice, oricui, oricând şi lucrurile se vor rezolva. Dar, în practică, guvernarea nu funcţionează aşa şi ca să faci viaţa românilor mai bună, îţi trebuie dezvoltare, investiţii, fonduri europene, nu cum a spus domnul Georgescu, că România n-are nevoie de 100 de miliarde de euro, câte a primit până acum de la UEm, şi multe altele ”, a completat el.

Burduja spune că nu înţelege candidatura lui Nicuşor Dan: Cu cât va fi mai fragmentat votul în zona normalităţii, cu atât mai mare este riscul ca un candidat din zona extremistă să câştige / Candidaţi pro-europeni să nu se atace între ei

Ronaldo s-a retras din cursa pentru preşedinţia Confederaţiei Braziliene de Fotbal (CBF)