Burduja: Putem merge cu acelaşi tip de politică sau putem alege, în sfârşit, o cale a seriozităţii. Rămâne de văzut câţi dintre liderii politici sunt gata să meargă pe acest drum. Timpul nu mai are răbdare

Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a transmis sâmbătă că putem merge mai departe cu acelaşi tip de politică sau putem alege, în sfârşit, o cale a seriozităţii, iar cuvintele lui Ilie Bolojan, de la prezentarea situaţiei economice a României, au fost începutul acestei alegeri. El a precizat că rămâne de văzut câţi dintre liderii politici sunt gata să meargă pe acest drum, adăugând că timpul nu mai are răbdare.

”România este într-un moment greu, iar într-un moment greu diferenţa o fac oamenii de stat. Iar oamenii de stat îşi asumă întotdeauna să spună adevărul, indiferent cât de dureros este acesta. Ilie Bolojan a făcut acest lucru ieri, cu deplină asumare, şi cu experienţa unui om care ani de zile a ştiut ce este de făcut pentru comunităţile pe care le-a condus. Dacă viitoarea guvernare nu va porni de la adevăr, nu va putea recâştiga încrederea românilor” a scris ministrul Sebastian Burduja, într-o postare pe Facebook.
 
El a arătat că vremea jocurilor şi compromisurilor a trecut. România nu îşi mai permite aşa ceva şi este momentul unei asumări totale, iar mesajele de ieri ale lui Ilie Bolojan au fost şi un semnal despre cine este dispus să facă asta.

 
”Întrebarea care se pune, firesc, este cine sunt cei capabili de o astfel de asumare, cine poate veni în faţa românilor să spună adevărul. Ilie Bolojan a demonstrat ieri că face asta, cu toate riscurile, punând şi degetul pe rana neîmplinirilor şi greşelilor care au persistat în toţi aceşti ani. Discursul său a fost clar, direct şi lipsit de ambiguităţi. A vorbit despre ce nu a mers, despre eşecurile guvernărilor din care şi PNL a făcut parte, dar şi despre ce trebuie făcut de aici înainte. A transmis un adevăr dur, dar necesar: nu putem construi nimic pe minciună, pe cosmetizări sau pe tăceri convenabile.”, a menţionat Burduja. 
 
Ministrul mai spune că, dacă vrem ca România să meargă înainte, trebuie să începem prin a recunoaşte unde am greşit.
 
Potrivit lui Burduja, Bolojan a transmis un mesaj simplu şi onest: politica trebuie să redevină despre rezultate, despre decizii ferme, despre încrederea cetăţenilor că cineva chiar munceşte pentru binele public şi a fost vocea lucidităţii şi a pragmatismului, tocmai pentru că nu a vândut iluzii, ci a vorbit despre nevoia de reformă, despre priorităţi clare şi despre rolul crucial al responsabilităţii în actul guvernării.
 
”Este un mesaj greu, într-un context politic fragil, dar este mesajul clar de care România are nevoie. Pentru că politica nu poate însemna doar calcule şi aranjamente între partide. Ea trebuie să fie, mai ales în momentele de criză, despre curajul de a spune oamenilor adevărul şi despre a face nu ceea ce poţi, ci ceea ce trebuie. Fiecare criză aduce şi o alegere. Putem merge mai departe cu acelaşi tip de politică sau putem alege, în sfârşit, o cale a seriozităţii. Cuvintele lui Ilie Bolojan au fost începutul acestei alegeri. Rămâne de văzut câţi dintre liderii politici sunt gata să meargă pe acest drum până la capăt. Timpul nu mai are răbdare”, mai declară el. 
 

Preşedintele Senatului Ilie Bolojan a declarat, vineri, că niciun guvern care va veni nu va putea evita creşterea veniturilor, ceea ce înseamnă, ”din păcate”, majorări de taxe şi de impozite, iar aceste măsuri vor fi decise foarte probabil săptămâna viitoare. 
 

Ministrul Marcel Boloş a susţinut la Sighetu Marmaţiei Alianţa Regională pentru Reconstrucţia Ucrainei: UE şi partenerii internaţionali vor investi masiv, dar noi trebuie să fim prezenţi pentru a le oferi ajutor logistic şi forţă de muncă românească

Descoperiri spectaculoase despre mucus deschid calea către noi tratamente pentru boli infecţioase şi cronice