Bursa de Valori București (BVB) a închis în creștere pe aproape toți indicii ședința de joi, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a ridicat la 183,71 milioane de lei (35,09 milioane de euro).
Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care reflectă evoluția celor mai lichide 20 de companii, a urcat cu 0,38%, până la 36.236,95 puncte.
Indicele BET-Plus, care urmărește evoluția celor mai lichide acțiuni listate la BVB, a avansat cu 0,46%, iar indicele BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, s-a apreciat cu 0,32%. Reperul de randament al fondurilor de investiții, BET-BK, a crescut ușor cu 0,01%.
Pe de altă parte, indicele BET-FI al SIF-uri a scăzut cu 0,95%, în timp ce BET-NG, indicele companiilor din energie și utilități, a închis pe plus cu 0,07%.
Indicele BETAeRO, care include companii reprezentative de pe piața AeRO, a consemnat o creștere cu 0,46%.
Pe Piața Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile OMV Petrom, cu schimburi de 31,29 milioane de lei, urmate de acțiunile Romgaz, cu 30,64 milioane de lei, și de cele ale Băncii Transilvania, cu 21,88 milioane de lei.
Conform datelor BVB, cele mai bune evoluții au fost înregistrate de acțiunile Aerostar (+14,93%), Grupul Industrial Electrocontact (+12,07%) și Cris-Tim Family Holding (+10,16%).
Pe de altă parte, în scădere s-au aflat acțiunile Mecanica Ceahlău (-12,21%), Fondul Proprietatea (-4,07%) și Erste Group Bank (-3,28%).


