in ,

Bursa de la București a pierdut săptămâna trecută 4,74 miliarde de lei la capitalizare

Bursa de la București a pierdut săptămâna trecută 4,74 miliarde de lei la capitalizare

Bursa de Valori București (BVB) a pierdut, în această săptămână, peste 4,74 miliarde de lei la capitalizare (-0,66%), în timp ce valoarea tranzacțiilor cu acțiuni a crescut cu peste 336,36 milioane de lei (+74,6%), potrivit datelor publicate de BVB și consultate de AGERPRES.

Capitalizarea bursieră a ajuns la 713,09 miliarde de lei, în perioada 31 august – 4 septembrie 2026, în scădere față de săptămâna 24 – 28 august 2026, când aceasta s-a situat la 717,83 miliarde de lei. Tranzacțiile cu acțiuni au generat, în această săptămână, un rulaj de 787,23 milioane de lei, mai mare decât în săptămâna anterioară, când s-au consemnat tranzacții de 450,86 milioane de lei.

Indicele principal BET a închis săptămâna la 34.414,30 puncte.

Cea mai bună zi de tranzacționare la BVB a fost joi, 3 septembrie, când s-au consemnat schimburi de 285,63 milioane de lei, iar cea mai slabă zi a fost vineri, 4 septembrie, cu tranzacții de 51,25 milioane de lei.

Acțiunile Digi Communications NV au fost cele mai lichide titluri pe segmentul principal al BVB, cu tranzacții de 240,19 milioane de lei și o scădere a cotațiilor de 3,17%, urmate de acțiunile Băncii Transilvania , cu 124,23 milioane de lei și o depreciere de 1,21%, respectiv cele ale Romgaz, cu 104,07 milioane de lei și o scădere de 6,29%.

Cele mai importante creșteri ale cotațiilor au fost înregistrate de acțiunile Comcm Constanța (+15,86%), Rompetrol Rafinare (+10,00%) și Electro-Alfa International (+9,90%).

La polul opus, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acțiunile Uamt (-20,27%), Sinteza (-12,26%) și Conted (-10,81%).

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

MApN: Ținte aeriene, detectate în apropierea frontierei cu Ucraina; nu au fost raportate pătrunderi în spațiul național

MApN: Ținte aeriene, detectate în apropierea frontierei cu Ucraina; nu au fost raportate pătrunderi în spațiul național