Bursa de la București continuă scăderea; valoarea tranzacțiilor a urcat marți la 121,7 milioane lei

Bursa de Valori București (BVB) a continuat scăderea și în ședința de tranzacționare de marți, care s-a închis cu un rulaj total de aproximativ 121,7 milioane de lei (23,9 milioane de euro), în creștere de la 88 milioane de lei (17,26 milioane de euro), în ședința precedentă.

Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a depreciat cu 1,51%, până la 28.261,41 puncte, în timp ce BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni de la Bursă, a închis cu o scădere de 1,48%.

Indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, a închis pe minus cu 1,48%, iar BET-NG, care măsoară evoluția celor zece companii energetice și de utilități, a înregistrat o depreciere de 1,03%.

Indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat o scădere de 1,43%, în timp ce indicele SIF-urilor, BET-FI, a ‘pierdut’ 0,73%.

Indicele BET AeRO, care include 20 de companii reprezentative de pe piața AeRO, a închis cu o depreciere de 0,29%.

Cele mai lichide titluri au fost cele ale Băncii Transilvania, cu tranzacții de aproape 29,3 milioane de lei, urmate de acțiunile Sphera Franchise Group – aproximativ 18,3 milioane lei, și de cele ale OMV Petrom – 7,9 milioane de lei.

Cele mai bune evoluții au fost înregistrate de acțiunile Uztel (+12,63%), AETA (+4,95%) și Bucur București (+4,27%).

Cele mai importante scăderi au fost consemnate de acțiunile Romcab (-6,54%), Casa de Bucovina-Club de Munte (-3,80%) și Electrica (-3,59%).

Volei feminin: Volei Alba Blaj – CSO Voluntari, 1-1 la general, în finala Diviziei A

Soldatul israelian care a deteriorat o statuie a lui Iisus în Liban va fi reținut 30 de zile (armată)