in ,

Bursa de Valori București a închis pe verde ședința de marți; rulajul a depășit 147 milioane de lei

Bursa de Valori București a închis pe verde ședința de marți; rulajul a depășit 147 milioane de lei

Bursa de Valori București a închis în creștere ședința de marți, iar valoarea totală a tranzacțiilor s-a cifrat la 147,05 milioane de lei (27,97 milioane de euro).

Principalul indice al Bursei de Valori București, BET, care include cele mai tranzacționate 20 de companii listate pe Piața Reglementată, s-a apreciat cu 1,03%, până la 34.090,29 puncte.

Indicele BET-Plus, care arată evoluția celor mai lichide 43 de acțiuni, a închis în urcare cu 0,99%, iar indicele blue-chip extins BET-XT, al celor mai lichide 25 de titluri, a consemnat un avans de 0,93%. Indicele BET-FI a înregistrat o creștere de 1,03%.

De asemenea, indicele BET-BK, reperul de randament al fondurilor de investiții, s-a apreciat cu 0,74%, iar BET-NG, care măsoară evoluția celor zece companii energetice și de utilități, a închis pe plus cu 0,88%.

Indicele BET AeRO, care include companii reprezentative de pe piața AeRO, a închis în urcare cu 0,63%.

Pe Piața Reglementată, cele mai lichide au fost titlurile Societății Naționale de Gaze Naturale Romgaz, care au generat schimburi de 22,06 milioane de lei, urmate de acțiunile Băncii Transilvania, cu 18,55 milioane de lei, și cele ale OMV Petrom, cu 12,84 milioane de lei.

Cele mai bune evoluții au fost înregistrate de acțiunile Prefab (+14,58%), Promateris (+8,40%) și Electro-Alfa International (+8,19%).

Pe de altă parte, cele mai importante scăderi au fost consemnate de acțiunile Rompetrol Rafinare (-14,71%), Sinteza (-12,21%) și Conted (-10,81%).  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Fotbal: Nicolae Stanciu a calificat-o pe Dalian Yingbo în semifinalele Cupei Chinei

Fotbal: Nicolae Stanciu a calificat-o pe Dalian Yingbo în semifinalele Cupei Chinei

Norvegia: Regina Mette-Marit, spitalizată la câteva ore după ce soțul ei a depus jurământul de suveran

Norvegia: Regina Mette-Marit, spitalizată la câteva ore după ce soțul ei a depus jurământul de suveran