Bursa elveţiană a scăzut miercuri, în timp ce oficialii negociază tarifele cu SUA

#image_title

Acţiunile elveţiene au înregistrat miercuri un declin, în contextul în care preşedinta Confederaţiei Elveţiene, Karin Keller-Sutter, şi ministrul economiei, Guy Parmelin, s-au întâlnit la Washington cu oficiali americani pentru a negocia reducerea tarifelor vamale de 39% impuse de preşedintele Donald Trump, transmite CNBC.

Indicele principal al bursei elveţiene, SMI, a scăzut cu 0,9%, contrar tendinţei generale pozitive din pieţele europene.

Indicele paneuropean Stoxx Europe 600 a închis aproape neschimbat, în timp ce bursele majore din regiune au avut uşoare creşteri: FTSE 100 din Londra a urcat cu 0,2%, CAC 40 din Paris cu 0,2%, iar DAX din Frankfurt cu 0,3%.

Vizita delegaţiei elveţiene la Departamentul de Stat al SUA a avut loc pe 6 august, într-un moment în care relaţiile comerciale bilaterale sunt tensionate, iar companiile elveţiene se confruntă cu presiuni în urma noilor taxe vamale.

 

Peste 10.000 de hotelieri europeni cer despăgubiri de la Booking.com

Ministrul israelian al Apărării declară că armata va executa noile ordine privind Gaza