in ,

Bursele europene au închis joi pe creştere, în timp ce investitorii urmăresc criza politică din Marea Britanie şi summitul Trump-Xi

Bursele europene au închis joi pe creştere, în timp ce investitorii urmăresc criza politică din Marea Britanie şi summitul Trump-Xi

Bursele europene au închis în creştere joi, investitorii urmărind evoluţiile politice din Marea Britanie şi întâlnirea dintre preşedintele american Donald Trump şi liderul chinez Xi Jinping de la Beijing, relatează CNBC.

Indicele paneuropean STOXX 600 a avansat cu 0,76%, majoritatea burselor şi sectoarelor importante terminând şedinţa pe plus. DAX-ul german a crescut cu 1,32%, FTSE MIB din Italia cu 1,15%, iar CAC 40 de la Paris cu 0,93%.

Acţiunile companiilor din tehnologie şi media au condus creşterile, în timp ce sectorul bancar şi companiile miniere au rămas în urmă.

Pieţele au continuat să urmărească situaţia politică din Marea Britanie, unde poziţia premierului Keir Starmer rămâne fragilă după rezultatele slabe ale Partidului Laburist la alegerile locale.

Presa britanică a relatat că ministrul Sănătăţii Wes Streeting ar putea lansa o candidatură pentru conducerea partidului, în timp ce Angela Rayner, un alt nume vehiculat pentru succesiune, a anunţat că autorităţile fiscale au exonerat-o într-o anchetă privind plata taxelor pentru o proprietate.

Randamentele obligaţiunilor britanice pe 10 ani au scăzut joi cu aproximativ 7 puncte de bază, semnalând o uşoară calmare a tensiunilor de pe pieţe, în timp ce lira sterlină s-a depreciat cu 0,3% faţă de dolar.

În paralel, pieţele globale au urmărit summitul dintre Trump şi Xi Jinping, investitorii sperând într-o stabilizare a relaţiilor dintre cele două mari economii ale lumii.

Trump a declarat la Beijing că relaţia dintre SUA şi China va fi ”mai bună ca niciodată”, după primele discuţii bilaterale cu liderul chinez.

Din delegaţia americană fac parte şi Elon Musk, şeful Tesla, precum şi Jensen Huang, directorul general al Nvidia.

În sectorul corporativ, acţiunile Burberry au scăzut cu aproape 7% după ce grupul britanic de lux a raportat performanţe slabe în Europa şi Orientul Mijlociu.

viewscnt

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Rusia loveşte Ucraina în cel mai mare atac prelungit cu drone de la începutul războiului: cel puţin opt morţi la Kiev şi zeci de răniţi. Alarmele au sunat timp de 11 ore

Rusia loveşte Ucraina în cel mai mare atac prelungit cu drone de la începutul războiului: cel puţin opt morţi la Kiev şi zeci de răniţi. Alarmele au sunat timp de 11 ore

Situaţie critică în Cuba, lovită de o nouă pană masivă de curent. Confruntată cu tensiuni sociale, Havana se declară „dispusă” să analizeze o propunere de ajutor din partea Statelor Unite

Situaţie critică în Cuba, lovită de o nouă pană masivă de curent. Confruntată cu tensiuni sociale, Havana se declară „dispusă” să analizeze o propunere de ajutor din partea Statelor Unite