România va fi influențată de creșterea prețurilor la electricitate de pe piața europeană, unde sunt așteptate niveluri record dacă situația din Orientul Mijlociu se prelungește și Strâmtoarea Ormuz rămâne închisă, a declarat marți Cristian Bușoi, secretar de stat în Ministerul Energiei.
‘Așa cum a avertizat și comisarul pentru Energie, cum există dezbateri publice în marile țări europene și la noi în țară, ne așteptăm la prețuri record la electricitate din cauza prețului mare la gaz, dacă nu se va redeschide printr-un miracol, printr-o decizie pe care nu o putem prevedea acum, Strâmtoarea Ormuz, pentru că, dacă strâmtoarea se va deschide, se așteaptă un impact spectaculos de scădere a prețurilor la gazul natural și la combustibil, adică inclusiv la benzină, motorină. Dar, dacă situația se prelungește în Orientul Mijlociu și strâmtoarea rămâne închisă, ne așteptăm la prețuri record la electricitate în Uniunea Europeană. În ceea ce privește România, totul depinde de cât de mult se va prelungi situația cu închiderea Cernavodă. Suntem în contact și cu principalii furnizori de electricitate. Nici domniile lor, care au toate datele și își fac calculele în fiecare zi, nu pot în acest moment să prevadă cum vor arăta ofertele săptămânilor și lunilor următoare către populație și către marii consumatori’, a declarat Cristian Bușoi, într-o conferință de presă, după încheierea Comandamentului Energetic.
Potrivit acestuia, la nivel european nu există o estimare exactă privind nivelul la care ar putea ajunge prețurile.
‘Nici măcar la nivel european, la discuția miniștrilor Energiei, nu s-a venit cu un calcul. Se vorbește de un trend îngrijorător. Ne uităm la bursa TTF (Title Transfer Facility, n.r.), care are valori record la prețul gazului natural, ne uităm la prețurile futures de la sfârșitul acestui an, primăvara anului următor. Ne uităm la situația depozitelor de gaz din Uniunea Europeană, care sunt sub media anilor trecuți, mai ales în Germania, marele consumator de gaz natural, mai ales pentru industrie, nu neapărat pentru producția de electricitate’, a adăugat Bușoi.
El spune că România traversează o perioadă dificilă din punct de vedere energetic și a subliniat că situația generată de debitele scăzute ale Dunării și închiderea reactoarelor de la Cernavodă se prelungește neașteptat de mult.
‘Suntem în cea mai dificilă și provocatoare situație din ultimele decenii din punct de vedere al adecvanței, perioada de debite scăzute ale Dunării și de nivel scăzut în apropiere de Cernavodă, care afectează foarte tare centrala nucleară. Suntem în continuare cu cele două reactoare oprite și afectează semnificativ producția Hidroelectrica. Această situație se prelungește neașteptat de mult’, a explicat secretarul de stat.
Acesta a precizat că, cel puțin pentru următoarele zece zile, prognozele meteorologice arată că debitele Dunării vor fi la niveluri minime istorice, la intrarea în țară.
‘Cel puțin la Cernavodă, în ultimele 24 de ore, nivelul a scăzut semnificativ. Asta înseamnă că, cel puțin până în data de 15 octombrie, suntem în imposibilitatea de a redeschide Unitatea 1 și 2 de la Cernavodă, sau 1 sau 2. Vor decide specialiștii dacă se vor redeschide pe rând sau va fi posibil tehnic să se redeschidă ambele, în același timp. Vestea bună este că situația regională este stabilă, nu mai există acea presiune pe importuri din Ungaria, în toate celelalte țări din regiune’, a precizat Bușoi.
El a adăugat că unitățile pe gaz natural merg la capacitate maximă.
‘Evident, mai sunt mici perioade de mentenanțe, așa cum se întâmplă acum la Iernutul vechi, dar acestea sunt programate, sunt luate în calcul. De asemenea, la Complexul Energetic Oltenia, joi se va redeschide Turceni. Vor continua să meargă cu trei unități în paralel, ceea ce din punct de vedere al adecvanței este foarte în regulă. Avem zile în care ne ajută foarte mult energia eoliană. Avem zile în care, din păcate, lucrul acesta nu se întâmplă. Și atunci, în orele de vârf, apelăm la importuri, care cel puțin în ultimele zile și în unele din zilele lunii octombrie, pe prognozele prezentate astăzi, vor atinge maxime istorice în jurul de 3.500 de megawați. Vorbesc de orele de vârf și în principal în jurul orei 21:00. În timpul zilei nu avem nici cea mai mică problemă cu asigurarea consumului din producția internă’, a subliniat oficialul din Energie.
El a spus, în context, că România nu se află, în acest moment, în situația de a face limitări de consum pentru marii consumatori industriali, nici măcar la orele de seară.
Întrebat dacă statul român pierde prin schema de plafonare a tarifelor la energie, Bușoi a explicat faptul că ‘prețul reglementat pentru consumatorii casnici și pentru sistemele centralizate de termoficare asigură acestor consumatori un preț decent pentru iarnă’.
‘România a luat decizia corectă și ne-am făcut înțeleși, la nivelul Uniunii Europene, chiar dacă acest gen de măsuri nu sunt foarte compatibile uneori cu filosofia și paradigma europeană de a lăsa piața liberă să decidă. Cel puțin pentru un an, până la sfârșitul lunii martie, să avem această măsură de sprijin, mai ales că avem gaz din producția internă’, a afirmat Cristian Bușoi.

