in ,

Bușoi: România se află peste media europeană în ceea ce privește nivelul de înmagazinare a gazelor

Bușoi: România se află peste media europeană în ceea ce privește nivelul de înmagazinare a gazelor

România se află într-o situație mult mai bună față de alte țări europene în ceea ce privește gazele naturale pentru perioada următoare, iar în privința nivelului de înmagazinare a gazelor este peste media Uniunii Europene, a precizat secretarul de stat din Ministerul Energiei, Cristian Bușoi, într-o postare publicată, marți, pe pagina sa de socializare.

‘Pentru că suntem o țară cu o producție internă importantă, având în prezent cea mai mare producție de gaze naturale din UE, situație care va fi consolidată odată cu începerea exploatării, în 2027, a proiectului Neptun Deep, România se află într-o situație mult mai bună față de alte țări europene în ceea ce privește gazele naturale pentru perioada următoare. În primul rând, conform OUG nr. 12/2026, populația este protejată. Există un mecanism reglementat prin care producătorii sunt obligați să livreze anumite cantități de gaze din producția internă la 110 lei/MWh către furnizorii care deservesc consumatorii casnici și către producătorii de energie termică. Deja cantitățile pentru furnizorii care au consumatori casnici și pentru producătorii de energie termică au fost contractate, în principal prin efortul Romgaz. În al doilea rând, România se află peste media europeană în ceea ce privește nivelul de înmagazinare a gazelor și are obligația, potrivit cadrului național și european, de a constitui un stoc de cel puțin 90% din capacitatea de înmagazinare’, a precizat Bușoi, pe Facebook.

Potrivit oficialului, în conformitate cu noile reguli europene, nu mai există obligația de a atinge nivelul de minimum 90% din capacitatea de înmagazinare la 1 noiembrie, ci în orice moment între 1 octombrie și 1 decembrie 2026.

‘În plus, statul-membru poate coborî cu până la 10 puncte procentuale (deci, practic, până la 80%) în cazul unor condiții dificile de umplere a depozitelor, iar Comisia Europeană poate permite încă până la 5 puncte procentuale de flexibilitate dacă persistă condiții nefavorabile de piață. Cunosc bine această situație pentru că, în perioada în care am fost președintele comisiei ITRE, am fost raportorul Parlamentului European pentru regulamentul privind înmagazinarea gazului natural. Pentru că există posibilitatea să avem o creștere a consumului de gaz datorită intrării în sistem a capacităților de producție de la Mintia, Iernut – noua centrală, Constanța și Arad (proiecte PNRR), precum și conectarea multor consumatori casnici conectați prin programul Anghel Saligny, la ultimul Comandament pe gaz din luna august a fost făcută recomandarea către toate companiile care au obligații legate de înmagazinare să accelereze ritmul și să crească peste obligația minimă legală’, a subliniat secretarul de stat.

Acesta a menționat, totodată, că prognozele și îngrijorările pentru iarna viitoare au fost discutate pe larg în cadrul celui mai recent Consiliu al miniștrilor energiei din UE, organizat în luna iunie 2026, în Luxemburg, ‘și, cu siguranță, vom rediscuta subiectul la Consiliul de la Dublin, din luna septembrie, organizat de președinția irlandeză a Consiliului UE’.

Conform datelor publicate de către Bușoi, marți, 25 august, benchmark-ul european de referință pentru gazele naturale tranzacționate pe bursă (TTF) era în jur de 68 de euro/MWh, cu circa 16% peste nivelul înregistrat în iulie și aproximativ dublu față de anul 2025.

În opinia reprezentantului Ministerului Energiei, principalele cauze ale acestei situații sunt reprezentate de: conflictul cu Iranul și perturbarea traficului prin Strâmtoarea Hormuz, care au afectat exporturile de LNG din Golf, în special disponibilitatea gazului din Qatar; competiția puternică pentru gazul LNG, în special pentru cel provenit din SUA, între UE și țările din Asia de Sud-Est; prețurile ridicate de pe piață care au făcut mai puțin atractivă cumpărarea gazului și înmagazinarea pentru iarnă; vara foarte caldă și închiderea parțială sau totală a unor capacități de energie nucleară, ce a dus la o creștere a consumului de gaz pentru producerea de electricitate.

‘Uniunea Europeană a ales, în mod corect, să reducă și să elimine treptat importurile de gaz natural din Rusia, printr-un ansamblu de măsuri europene, inclusiv cele asociate REPowerEU. Cu toate aceste provocări internaționale și europene, care nu sunt în puterea Guvernului României să le schimbe, România va trece mai ușor prin această situație, datorită măsurilor proactive decise de Guvernul condus de domnul Ilie Bolojan, datorită producției interne de gaze naturale și a măsurilor de sprijin pentru populație’, a subliniat Cristian Bușoi.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

SUA se pregătesc să trimită diplomați înapoi în Orientul Mijlociu după evacuările legate de războiul cu Iranul (NYT)

SUA se pregătesc să trimită diplomați înapoi în Orientul Mijlociu după evacuările legate de războiul cu Iranul (NYT)

Fotbal – Real Madrid: Aurelien Tchouameni va fi menajat pentru a ‘reveni la capacitate maximă’ (Mourinho)

Fotbal – Real Madrid: Aurelien Tchouameni va fi menajat pentru a ‘reveni la capacitate maximă’ (Mourinho)