Buzău: Autospecială de poliție, cu echipaj mixt, implicată într-un accident; ambii ocupanți ai mașinii au ajuns la spital

O autospecială de poliție cu echipaj mixt polițist/jandarm a fost implicată, miercuri dimineața, într-un accident rutier produs pe DN 2C, la ieșire din Smeeni spre Pogoanele, ambii ocupanți ai mașinii ajungând la spital pentru îngrijiri medicale, a informat Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Buzău.

Potrivit sursei citate, din primele date de la fața locului a reieșit că accidentul a avut loc în urma unei coliziuni între două autovehicule, autospeciala de poliție ce rula pe direcția Călțuna către Pogoanele, la volanul căreia se afla un polițist de 23 de ani, din Buzău, și un camion ce ar fi fost staționat în zona acostamentului, pe același sens de mers.

”Accidentul s-a soldat cu rănirea membrilor echipajului mixt polițist/jandarm din autospecială, ambii ocupanți ai mașinii fiind preluați de ambulanță și transportați la spital pentru îngrijiri medicale. În cauză se va întocmi dosar penal, iar polițiștii continuă cercetările pentru stabilirea tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul”, au transmis reprezentanții IPJ.  

[

Concerte susținute de Eros Ramazzotti și de Laura Bretan, miercuri, în Capitală

Fotbal: Inter Milano s-a calificat în finala Cupei Italiei