Un bărbat a fost arestat după ce i-ar fi adresat unui polițist amenințări cu acte de violență, nemulțumit că autoritățile au intervenit în timpul unei petreceri, pentru a restabili liniștea și ordinea publică din cartier, a informat Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat.
Astfel, procurorii au solicitat Judecătoriei Râmnicu Sărat arestarea preventivă în cazul unui bărbat cercetat pentru ultraj, după ce ar fi amenințat în repetate rânduri un polițist.
”Situația de fapt reținută în sarcina inculpatului mai sus menționat constă în aceea că la data de 21.08.2026, în intervalul orar 00:40-00:50, inculpatul (…) a adresat, în mod repetat, amenințări cu acte de violență, respectiv amenințări cu lovirea, persoanei vătămate (…), agent de poliție în cadrul Poliției Municipiului Râmnicu Sărat – Biroul Ordine Publică, în timp ce acesta se afla în exercitarea atribuțiilor de serviciu și desfășura activități specifice de intervenție la fața locului în urma unor sesizări prin apelul de urgență 112”, a transmis prin intermediul unui comunicat, Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat.
Surse judiciare au declarat pentru AGERPRES că, în noaptea de joi spre vineri, polițiștii au fost sesizați de mai multe persoane prin apeluri la 112 de zgomotul produs într-un imobil, în timpul unei petreceri. La fața locului, proprietarul imobilului a fost amendat, iar un invitat, cunoscut cu antecedente, ar fi devenit agresiv și ar fi amenințat un polițist.
Judecătoria Râmnicu Sărat a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Sărat și a dispus arestarea preventivă a inculpatului pentru 30 de zile.


