Peste 2.600 de elevi din Buzău s-au înscris la sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului, în creștere față de anul precedent, context în care Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) evidențiază un număr mai ridicat de clase a XII-a, față de anul școlar 2024-2025, datorită faptului că în anul 2026 termină liceul generațiile în care a fost introdusă clasa pregătitoare.
În perioada 29 iunie – 3 iulie, potrivit calendarului Examenului Național de Bacalaureat 2026, elevii claselor a XII-a vor susține proba scrisă la Limba și literatura română, urmată de proba obligatorie a profilului, proba la alegere a profilului și specializării, sesiunea urmând să se încheie cu proba scrisă la Limba și literatura maternă. În data de 7 iulie este programată afișarea rezultatelor inițiale și depunerea contestațiilor, după prima sesiune iar data de 13 iulie este rezervată afișării rezultatelor finale.
”Numărul de elevi înscriși la Examenul Național de Bacalaureat 2026, sesiunea iunie – iulie – 2.634 elevi (inclusiv elevi din promoții anterioare). Numărul de elevi înscriși la Examenul Național de Bacalaureat 2026, proveniți din alte țări – un elev din Republica Moldova. Numărul de elevi care au susținut bacalaureatul special pentru olimpici – 2 elevi”, a transmis, pentru AGERPRES, ISJ Buzău.
Pentru sesiunea Bacalaureatului din anul 2026 s-au înscris mai mulți elevi, față de anul precedent, fiind înregistrat totodată un număr mai mare de clase a XII-a.
”Numărul de elevi înscriși la Examenul Național de Bacalaureat 2025, sesiunea iunie – iulie – 2.154 elevi. Număr clase a XII-a în anul școlar 2025 – 2026, 112 clase, cuprinzând 2.813 elevi. Număr clase a XII a în anul școlar 2024 – 2025, 92 clase, care au cuprins 2.324 elevi. Numărul mai crescut de clase a XII a din anul școlar 2025-2026, față de anul școlar 2024-2025, se datorează faptului ca în anul 2026 termină liceul generațiile în care a fost introdusă clasa pregătitoare”, informează sursa citată.
Anul precedent, la sesiunea iunie-iulie a Bacalaureatului, procentul de promovare a fost de 79,01%, 431 de elevi reușind să înregistreze medii între 9 și 9,99 și nicio medie de 10.
Deși, momentan, ISJ Buzău nu a definitivat situația referitoare la abandonul școlar la clasa a XlI-a, instituția evidențiază câteva dintre cauzele pentru care elevii din clasele terminale renunță în ultima clipă să participe la examen.
”Acumularea insuficientă de cunoștințe pentru Bacalaureat – elevii care au acumulat lacune în anii anteriori se simt copleșiți și renunță înainte de examen, stresul și anxietatea – presiunea examenelor, teama de eșec, comparațiile sociale și ritmul intens al ultimului an; migrația economică a familiei – plecarea părinților în străinătate sau mutarea familiei în alt oraș; lipsa motivației și a perspectivelor – unii elevi nu văd utilitatea continuării studiilor sau nu se identifică cu traseul educațional ales; sarcini și responsabilități familiale – mulți elevi, mai ales în mediul rural sau în familii cu venituri mici, abandonează pentru a obține un venit”, sunt câteva din cauzele aflate în strânsă legătură cu abandonul școlar, identificate de ISJ Buzău.
Printre măsurile luate în scopul reducerii abandonului școlar la clasa a XlI-a, sunt enunțate programele remediale pentru pregătirea Bacalaureatului, cu ore suplimentare pentru elevii cu lacune, consilierea psihologică și orientarea în carieră cu sprijin emoțional pentru gestionarea stresului, anxietății și presiunii examenelor sau programul ”Masă Sănătoasă” în școlile eligibile, menținut ca prioritate națională pentru creșterea prezenței școlare în comunitățile vulnerabile.


