Primarul social-democrat al Buzăului Constantin Toma,critic al conducerii PSD, a explicat duminică de ce nu a participat la conferinţa extraordinară pentru alegerea liderului organizaţiei judeţene, considerând-o ”o chestie inutilă, pe ascuns”, pentru care nu era necesară ”atâta grabă”. ”Să mă dea afară! Eventual, mă voi retrage din funcţiile de partid”, a declarat edilul.
Primarul municipiului Buzău, Constantin Toma, preşedinte al Organizaţiei municipale a PSD Buzău şi prim-vicepreşedinte al organizaţiei judeţene nu a participat, sâmbătă la conferinţa extraordinară de alegeri în care a fost ales un nou preşedinte al organizaţiei judeţene după demisia lui Lucian Romaşcanu. Duminică dimineaţă, după ce a votat, Toma a spus de ce nu a mers la conferinţa extraordinară de alegeri a partidului din care face parte.
„Vineri, pe la 13,30, mă invită cineva să particip şi eu la această conferinţă de alegeri şi am întrebat ce ordine de zi e. Răspunsul fetei a fost că ”Nu ştim, dar e extraordinară!”. Şi pe la 14:30-15:00 s-a dat că este alegerea preşedintelui. După părerea mea, o chestie inutilă, pe ascuns, şi nu am înţeles de ce atâta grabă…Este treaba lor, vă daţi seama că nu am cum să mă implic!… Viaţa merge înainte!”, a declarat Toma.
Constantin Toma a fost primul social-democrat care a cerut demisia lui Marcel Ciolacu şi a echipei de conducere a PSD după rezultatele din turul unu al alegerilor prezidentiale din acest an.
De asemenea, Toma a spus că se asteaptă să fie exclus deşi, sâmbătă noul preşedinte al PSD Buzău Romeo Lungu a explicat că, în opinia sa, locul primarului Buzăului ar trebui să fie lângă partid şi când acesta trabersează perioade mai grele, nu doar atunci când are de câştigat ceva.
„Să mă dea afară! Eventual, mă voi retrage din funcţiile de partid, prim-vicepreşedinte la judeţ şi preşedinte la Municipiu… Au fost greşeli în serie. Probabil a contat şi că am cerut demisia întregii conduceri de la Bucureşti, în frunte cu Marcel Ciolacu, pentru că au adus şi ţara într-o situaţie foarte grea, dar au dus şi partidul într-o situaţie foarte grea”, a mai spus Constantin Toma.