Banca de Resurse Genetice Vegetale (BRGV) Buzău a efectuat în premieră amprentări genetice la tomate, cu ajutorul unui secvențiator de ultimă generație, un pas în crearea bibliotecii virtuale a genomurilor, forma cea mai înaltă, juridică și științifică, de a demonstra proveniența unor soiuri românești.
Potrivit BRGV, extracția ADN-ului vegetal (acid dezoxiribonucleic) s-a putut realiza cu sprijinul unui echipament intrat recent în dotarea instituției și cu ajutorul unor specialiști care au instruit și asistat cercetătorii băncii. În portofoliul instituției de cercetare sunt biobancate peste 20.000 de soiuri de legume, flori și plante aromatice, între care aproximativ 4.000 sunt specii de tomate.
‘Zilele acestea am făcut primele secvențieri, primele amprentări genetice la tomate. Am reușit să facem asta cu un secvențiator de ultimă generație. Trei dintre colegii mei au fost instruiți să poată utiliza echipamentul, pentru a realiza aceste amprentări genetice pe soiurile de tomată. Este o perioadă de pregătire, de extracție de ADN, un drum foarte lung. Până vom reuși să facem cele peste 4.000 amprentări genetice, la toate soiurile de tomată, să facem o evaluare comparativă între ele, este un drum foarte lung. Amprentarea genetică se poate face pe mai multe organe ale plantei, plecând de la sămânță, la anumite părți vegetative, dar cel mai ușor se lucrează pe frunzele tinere, pe țesuturile meristematice’, a declarat, pentru AGERPRES, directorul BRGV, Costel Vînătoru.

Foto: (c) Florin Zafiu / AGERPRES
Amprentarea genetică a unor soiuri de tomată reprezintă o premieră pentru BRGV și pentru România, apreciază conducerea instituției. Au fost alese tomatele de câmp Valahia, soi cu creștere determinată, destinat consumului proaspăt și industrializării, și soiul Claudia, unul destinat industrializării și procesării.
‘Am făcut amprentare la soiurile Claudia, Valahia, soiurile care a fost obținute în cadrul băncii, pentru a strânge informații în servere, pentru analiză și comparație. Aș putea spune că înseamnă o parte de vis împlinit, pentru că atunci când am plecat la drum, am încercat să îi conving pe cei care aveau putere de decizie că trebuie să ajungem la nivelul de amprentare genetică. Putem face secvențieri scurte și rapide, bine ar fi să avem capacitatea și forța să facem secvențierile totale pentru a proteja foarte bine aceste resurse. Putem numi o premieră pentru Banca de Resurse, o putem numi o premieră pentru România, pentru că vorbim de o bancă de gene care a reușit să realizeze amprentarea genetică în interiorul ei și nu în exteriorul ei. Este o muncă grea, vorbim de genetică moleculară, de o pregătire temeinică, de cunoașterea tehnologiei pe care noi o avem aici’, a precizat cercetătorul.

Foto: (c) Florin Zafiu / AGERPRES
Extragerea ADN și stocarea datelor într-o bibliotecă virtuală oferă posibilitatea de a demonstra autenticitatea unor soiuri, caracteristicile care le deosebesc, dar și evidențierea unor particularități care pot sta la baza unor boli ale plantelor.
El a mai punctat că, în comparație cu volumul de muncă, numărul personalului este foarte mic, iar salariile nu sunt la nivelul la care ar trebui să fie în cercetare.
‘Amprentarea genetică este calea cea mai înaltă de a apăra resursele, de a demonstra că resursele sunt românești. Poți să spui că ai făcut lucruri minunate când ai o bibliotecă de amprentări genetice, cu toate soiurile amprentate, o bibliotecă virtuală. Pe lângă această amprentare genetică, forma cea mai înaltă, juridică și științifică, de a demonstra că aceste creații sunt românești și ne aparțin nouă, mai trebuie să facem ceva. Avem foarte puțini salariați, volumul de muncă este foarte mare, pe urmă avem nevoie de clădire, avem nevoie de servere, de capacitate foarte mare care să stocheze aceste informații și care să poată fi analizate pe zona aceasta de bioinformatică. Salariile sunt foarte mici pentru cercetare, mare parte a salariilor sunt echivalente cu salariul minim pe economie’, a detaliat Vînătoru.
El a adăugat că rezultatele obținute trebuie făcute cunoscute la nivel internațional, din acest motiv este nevoie de realizarea unei bănci de resurse acreditată internațional.
‘Trebuie să facem cunoscute rezultate la nivel științific internațional, de aceea avem nevoie de o bancă de resurse care să fie construită după standardele FAO, acreditată internațional, astfel încât rezultatele pe care le avem aici să poată să intra în circuitul internațional și să fie cunoscute în întreaga lume. Trebuie să participăm periodic la sesiuni de referate științifice naționale și în special internaționale, pentru a face cunoscute resursele noastre, să ajungă să fie menționate și să fie stocate în serverele științifice ale lumii, să dea o greutate de recunoaștere a creațiilor românești. Noi avem creații genetice valoroase, dar trebuie să fie și cunoscute’, a subliniat Costel Vînătoru.
Anterior, BRGV a efectuat prima extragere a unei secvențe de ADN vegetal dintr-un soi vechi de vânătă, deschizând astfel calea înființării unei biblioteci de amprentare genotipică.
BRGV Buzău este o bancă de profil din România care are ca strategie cunoașterea genotipică și fenotipică, precum și conservarea resurselor genetice vegetale, pe termen scurt, mediu și lung, în concordanță cu legislația internațională.


