in ,

Buzău: Șapte familii în pericol de izolare și drumuri afectate, după ploile abundente

Buzău: Șapte familii în pericol de izolare și drumuri afectate, după ploile abundente

Mai multe drumuri din comuna Scorțoasa au fost afectate de alunecările de teren activate în urma ploilor din ultimele zile, șapte familii fiind în risc de a fi izolate, a anunțat Prefectura Buzău, context în care autoritățile vor monitoriza în continuare situația, pe fondul codului galben de instabilitate atmosferică.

Potrivit Prefecturii Buzău, în comuna Berca o conductă de alimentare cu apă a fost afectată de o alunecare de teren, la fel și la Cănești unde o locuință ar putea fi în pericol după surparea unui mal de pământ.

‘În urma fenomenelor meteorologice din ultimele zile, la Berca, în satul Pleșești, pe strada Hotărasa s-a produs o alunecare de teren pe o lungime de 6 metri, în urma căreia a fost afectată și conducta de alimentare cu apă. În situația extinderii alunecării de teren, există riscul ca un număr de șapte familii să rămână izolate. La Merei, în satul Valea Puțului au fost afectate drumurile sătești DS1 și DS2, pe o lungime de aproximativ 3,5 kilometri. La Cănești, după ploile din perioada 11-17 mai a fost afectat drumul județean DJ 102 F, pe o lungime de 6 kilometri și s-a reactivat o alunecare de teren care pune în pericol o casă situată în satul Cănești. La Chiliile, în urma ploilor din perioada 12-17 mai, drumul județean DJ 102 F a fost afectat pe o lungime de 7,5 kilometri. De asemenea, tot în satul Chiliile, drumul sătesc DS 7 a fost afectat pe o lungime de 1,5 kilometri’, a transmis, vineri, Prefectura Buzău.

Cea mai afectată comună este Scorțoasa, unde mai multe drumuri comunale au fost avariate pe lungimi cuprinse între unu și cinci kilometri.

‘La Scorțoasa, precipitațiile din ultima vreme au afectat în satul Gura Văii drumul județean DJ 102 F pe o lungime de aproximativ 2 kilometri și drumuri sătești pe o lungime de 2,5 kilometri, în satul Policiori drumul comunal DC 96 pe o lungime de aproximativ 3 kilometri, în satul Plopeasa de Sus drumul comunal DC 95 pe o lungime de aproximativ 1,5 kilometri și drumuri sătești pe o lungime de aproximativ un kilometru, în satul Scorțoasa drumul comunal DC 92 pe o lungime de aproximativ un kilometru și drumuri sătești pe o lungime de aproximativ unn kilometru, în satul Balta Tocila drumuri sătești pe o lungime de aproximativ cinci kilometri, în satul Deleni drumuri sătești pe o lungime de aproximativ un kilometru, în satul Plopeasa de Jos drumuri sătești pe o lungime de aproximativ 1,5 kilometri, în satul Dalma drumuri sătești pe o lungime de aproximativ 0,5 kilometri, în satul Golu Grabicina drumuri sătești pe o lungime de aproximativ 4 kilometri, în satul Grabicina de Jos drumuri sătești pe o lungime de aproximativ 4 kilometri’, informează sursa citată.

Județul Buzău se află sub atenționare meteorologică de Cod Galben, cu perioade cu instabilitate atmosferică, averse, descărcări electrice, intensificări ale vântului și izolat căderi de grindină. Prefectura Buzău a anunțat că va monitoriza situația.

Totodată, în contextul fenomenelor hidrometeorologice din bazinul superior al râului Buzău, autoritățile au fost înștiințate că, începând cu data de 22 mai, ora 18:00, sunt posibile manevre de evacuare a apei la Barajul Siriu.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

INSP: Probabilitatea de infecție cu Ebola este foarte scăzută pentru populația generală din Europa

INSP: Probabilitatea de infecție cu Ebola este foarte scăzută pentru populația generală din Europa

Baschet: NBA – New York Knicks și-a majorat avantajul în finala Conferinței de Est

Baschet: NBA – New York Knicks și-a majorat avantajul în finala Conferinței de Est