in ,

Buzău: Scoarță veche de peste 150 de ani donată muzeului; nu se mai regăsesc în arhitectura satului românesc (GALERIE FOTO)

Buzău: Scoarță veche de peste 150 de ani donată muzeului; nu se mai regăsesc în arhitectura satului românesc (GALERIE FOTO)

O scoarță veche de peste 150 de ani, folosită la decorarea casei, având și un rol utilitar de încălzire, alături de alte trei piese textile valoroase au fost donate Muzeului de Etnografie ”Vergu Mănăilă” din județul Buzău, într-o perioadă când piese similare sunt aruncate, distruse și nu se mai regăsesc în noua arhitectură a satului românesc.

Foto: Muzeul Județean Buzău


Muzeul de Etnografie ”Vergu Mănăilă”, secție a Muzeului Județean Buzău, a primit cu titlu de donație patru piese textile tradiționale provenite din comuna Padina, o scoarță, două carpete și o cuvertură.

Potrivit conducerii instituției de cultură, scoarța datează din a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Are o formă dreptunghiulară, câmpul central fiind decorat cu motive geometrice romboidale și motive florale stilizate, dispuse în trei registre. Chenarul care înconjoară piesa este ornamentat cu motive florale și vegetale, iar cromatica bogată reunește nuanțe de grena, roz, verde, albastru, mov, galben și alb.

Foto: Muzeul Județean Buzău


”Piesele, cele două carpete, o scoarță și o cuvertură, au fost donate de către doamna Gicuța Stătulescu din Padina, piesele au fost transmise din generație în generație în cadrul aceleiași familii. Din punct de vedere tipologic și al decorului, al motivelor decorative, sunt tipice pentru zona satului de câmpie buzoiană. Cea mai veche piesă este scoarța, în sensul că este datată în mod clar în a doua jumătate a secolului al XIX-lea, undeva după 1850 până în 1900. Astfel de piese erau folosite pentru decorarea casei, dar scoarțele care erau puse pe pereții camerelor aveau și un rol utilitar, oarecum izolau termic. Fiind lucrate din lână multe dintre ele, aveau și rolul de a ține pe timp de iarnă temperatura mai ridicată în camerele pe care le ornau. Aceeași scoarță a fost lucrată dintr-o singură bucată și țesută la război, ceea ce înseamnă că familia, la un moment dat, a deținut un război de țesut de dimensiune apreciabilă”, a declarat pentru AGERPRES, directorul Muzeului Județean Buzău.

Pentru instituția de cultură, cele patru piese textile îmbogățesc colecția de etnografie, iar prin valoarea lor artistică și documentară deosebită, completează imaginea interiorului de locuință din satul buzoian de câmpie, din a doua jumătate a secolului XIX și începutul secolului XX.

Foto: Muzeul Județean Buzău


”Foarte multă lume poate că ar putea fi tentată să creadă că sunt pline muzeele, cel puțin din zona noastră de astfel de piese, însă să știți că, din păcate, foarte multe de-a lungul timpului au fost distruse sau pierdute. Sunt piese foarte rare care, dacă nu sunt păstrate, ținute în condiții de muzeu, și mai ales să aibă în spate și povestea familiei, sunt piese pe care eu cred că în următoarele două-trei decenii maxim nu le vom mai găsi și cred că sunt în pericol de a-și pierde în special povestea și de a pierde legătura cu satul tradițional românesc, în contextul în care, cum este și firesc de altfel, satul se află ca entitate, în plină transformare. Observați ce se întâmplă în satul contemporan și altfel de piese, din păcate, în foarte multe cazuri sunt aruncate, sunt distruse și nu se mai regăsesc în noua arhitectură a satului românesc. De aceea este foarte importantă o astfel de donație și încurajăm pe toți cei care pot și doresc și dețin, în primul rând, astfel de piese să se îndrepte către muzeele județene și să facă astfel de donații”, a mai precizat Daniel Costache.

Reprezentanții instituției apreciază că, prin astfel de donații, obiectele păstrate în familie, uneori timp de generații, își continuă povestea într-un spațiu public, unde pot fi cercetate, protejate și prezentate comunității.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

PS Paisie: Viața Sfântului Dimitrie cel Nou ne amintește că valoarea omului nu se măsoară în notorietate, ci în apropierea de Dumnezeu

PS Paisie: Viața Sfântului Dimitrie cel Nou ne amintește că valoarea omului nu se măsoară în notorietate, ci în apropierea de Dumnezeu

Fundația Regală Margareta: Peste 4.400 de apeluri la Telefonul Vârstnicului în primele șase luni ale anului

Fundația Regală Margareta: Peste 4.400 de apeluri la Telefonul Vârstnicului în primele șase luni ale anului