Chihlimbarul de la Colți nu este înregistrat ca substanță minerală utilă, în schimb, pepitele de ambră scoase odinioară din măruntaiele pământului au determinat autorii să dedice cărți despre ”lacrimile zeilor” și autoritățile să înființeze un muzeu special, ultimul miner din localitate amintindu-și de ciocanele grele cu care era străpuns pământul și de vagonetele pline cu steril scoase din minele, acum prăbușite și acoperite de vegetație.
Potrivit Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Minier, Petrolier și al Stocării Geologice a Dioxidului de Carbon (ANRMPSG), chihlimbarul nu este înregistrat ca substanță minerală utilă, în schimb, importanța sa poate fi dată de caracterul ornamental.
Foto: Ciprian Ionuţ Chiriac
La nivelul județului Buzău, cu precădere în comuna Colți, important bazin de extracție al rășinii înainte de anii 1990, minele de chihlimbar au fost închise. Pentru a putea fi valorificate din nou, zăcămintele de chihlimbar ar trebui să fie cercetate și evaluate financiar, însă, în prezent, instituția nu are în evidențe un istoric privind numărul minelor de chihlimbar în arhivele proprii.
Video: Ciprian Ionuţ Chiriac
”La nivel național, chihlimbarul este identificat și prezentat la nivel de ocurență pe harta privind substanțele minerale utile, scara 1:500.000. Pentru a putea fi promovate la nivel de zăcământ, ocurențele de chihlimbar trebuie investigate atât tehnic, cât și economic. Totodată, (…) promovarea se poate realiza prin activități de prospecțiune pe bază de permis neexclusiv. (…) Chihlimbarul din zona Colți-Buzău este o rășină fosilă de vârstă oligocenă, importanța actuală a acestei substanțe este de natură științifică (stabilire vârste geologice) și ca ornament pentru realizarea pietrelor semiprețioase sau prețioase”, a transmis, pentru AGERPRES, Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Minier.
Foto: Muzeul Județean Buzău
Chihlimbarul sau ambra a atras de-a lungul timpului, interesul cercetătorilor și nu numai. Helen Fraquet, scriitoare și gemologă cunoscută mai ales pentru cartea ei de referință despre chihlimbar, publicată în 1987, dedică un capitol special pentru ‘Chihlimbarul din România’, făcând referire la cel din zona Buzăului.
”Ca și în cazul depozitelor din alte părți ale lumii, și în România există depozite de chihlimbar datând din ere geologice diferite. Aceste depozite sunt dispuse în axul munților Carpați și sunt spălate spre est către zona de câmpie. Chihlimbarul spălat de ape primăvara după dezgheț, sau cel care se găsește în depozite de suprafață în județul Buzău, poate fi de orice culoare din spectrul negru-brun-roșu-verzui, ca și de obișnuita culoare galbenă. Pe teritoriul României, chihlimbarul provenit din zona Buzăului s-a bucurat de cea mai multă atenție. După Murgoci, ‘orizonturile geologice corespund exact cu straturile de ambră (pământ albastru) de la Marea Baltică’. Atât în zona Buzăului, cât și la Piatra Neamț, chihlimbarul se găsește în șistul ‘albastru’, împreună cu urme de cărbune și depozite organice. Adeseori poate fi găsit un cuib de rășină, de obicei un nodul mai mare împrejmuit de bucăți mai mici de rășină. Localnicii numesc aceste depozite ‘cloșca cu pui’. Pe plan local, în zona Colți, chihlimbarul a fost întotdeauna colecționat, chiar dacă exportul pe scară largă nu a avut loc decât în perioadele de mare cerere”, descrie autoarea Helen Fraquet, în cartea sa, ”Amber” (”Chihlimbarul”).
De altfel, subiectul chihlimbarului de la Colți este tratat în detaliu de Marina Monoranu și Valeriu Niculescu în cartea ”Chihlimbarul la români”. Ambra se găsea în bucăți rotunde, ovoide, lenticulare sau într-o formă neregulată numite pepite, care variau ca mărime și greutate de la câteva sute de grame până la cele foarte rare, cântărind peste 3 kilograme.
”Profesorul Basil lorgulescu, autorul unui dicționar geografic al județului Buzău, menționează că pe la 1836 chihlimbarul se întrebuința pentru confecționarea țigaretelor și port-țigaretelor, iar praful se ardea ca tămâia spre a curăți aerul. De culoare galbenă, brun-roșcată, uneori verzuie, transparent sau translucid, chihlimbarul, succinul sau ambra este supranumit ‘piatra soarelui’, ‘floare’ sau ‘lacrimile zeilor’. (…) În rășina proaspătă, adesea subțiată de căldura razelor solare, se prindeau multe insecte și alte animale mărunte care populau cu milioanele pădurile din acele timpuri străvechi. (…) Constatând calitățile chihlimbarului de Buzău, care îl deo sebeau de cel din alte părți, în special de acela din zona Mării Baltice, geologul Oscar Helm numește ambra de Buzău rumanit. Menționăm că la noi în țară chihlimbarul este cunoscut sub denumirea de ambră galbenă, succin, rumanit și moldavit. Celui din Prusia i s-a zis ‘succinită’; în Sicilia se folosește denumirea de ‘simerită’, iar în Birmania, ‘bir-mită’. Acestea sunt, de altfel, și cele mai renumite varietăți de chihlimbar. (…) La Expoziția Universală organizată la Paris în 1867, alături de celebrul Tezaur de la Pietroasa, ‘Cloșca cu puii de aur’, s-a expus și chihlimbarul brut, brun și negru, din zona Sibiciu-Colți. Pentru aceste produse s-a obținut medalia de aur”, scriu Marina Monoranu și Valeriu Niculescu în cartea ”Chihlimbarul la români”.
Fața Budei este locul din comuna Colți unde, în secolul al XIX-lea, s-au realizat printre primele mine organizate de chihlimbar din România.
Foto: Ciprian Ionuţ Chiriac
În perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, lucrările în minele de chihlimbar au fost însă sistate și reluate câțiva ani mai târziu.
”Începuturile exploatării au fost semnalate prin anii 1828, la punctul ‘Fața Budei’, unde trupele rusești care staționau în zonă au săpat câteva galerii. (…) Pentru punctul ‘Motoca’, unde întâmplător s-a găsit o bucată (pepită) de chihlimbar, s-au convocat săteni din patru comune, reușindu-se ca de pe suprafața de 2.000 de metri pătrați să se extragă o cantitate însemnată de chihlimbar. (…) Bucățile de chihlimbar erau vândute unor bijutieri din Buzău, care îl foloseau ca piatră pentru bijuterii, de altfel foarte căutate. (…) Pe lângă frumusețea care-l face să fie atât de apreciat de către bijutieri, chihlimbarul are multiple întrebuințări în radiotehnică, electronică, la prepararea lacurilor fine, a unor îngrășăminte și în alte domenii”, precizează cei doi autori în volumul citat.
Foto: Ciprian Ionuţ Chiriac
Minerii căutau până la 500 de metri adâncime pentru a descoperi pepitele de ambră, în condiții deosebit de grele, cu umezeală, frig și teama că oricând un perete se poate surpa.
Ultimul muncitor din comuna Colți care a lucrat în minele de chihlimbar din localitate, ca artificier, își amintește de ciocanele grele cu care minerii străpungeau pământul și de vagonetele pline cu steril.
”La Colți am început în 1977 în minele de chihlimbar, erau cinci mine. Prima dată am lucrat acolo culegător de probe, apoi am lucrat ca miner și apoi artificier, între 1977 și 1981. Minele s-au închis după ’80. Minele se armau cu lemn de brad, când era pământul mai moale, minerii mergeau cu ciocanele de abataj, dacă era mai tare, perforam și împușcam, apoi se excava. Echipa era formată din trei persoane, miner, ajutor și vagonetar, se mergea până la 500 de metri. Rolul nostru era de a traversa straturile de chihlimbar, să vedem câte sunt, iar când îl scoteau afară, mai căutam în steril și găseam chihlimbar. Ulterior, chihlimbarul era predat la întreprindere. Cred că, dacă le-ar deschide cineva, ar găsi chihlimbar, dacă ar merge pe straturile traversate de noi. Viața de mină era foarte grea, mizerie, noroi, mai ales că ploua, te udai, te schimbai de două ori, ieșeai afară, până ajungeai la dormitoare la trei kilometri distanță înghețau hainele pe tine. Trebuia să stai în cameră până se făcea cald, să poți să te dezbraci. Condiții foarte grele, nu era destul oxigen. Din câți am lucrat, doar eu am mai rămas, sunt ultimul din comună care a lucrat”, a declarat, pentru AGERPRES, fostul artificier, Constantin Fijăr.
Foto: Muzeul Județean Buzău
În prezent, din minele de chihlimbar aflate pe raza comunei Colți au mai rămas câteva urme. Intrările în subteran s-au prăbușit, au fost înghițite de vegetație, în schimb, localnicii își amintesc despre faptul că de aici se extrăgeau cele mai frumoase pepite recunoscute dincolo de hotarele României.
Dacă nu vor mai fi redeschise niciodată, localnicii și-ar dori să fie evidențiate măcar cu panouri despre existența lor și cu informații despre munca depusă de mineri.
”Minele sunt astupate în proporție de peste 90%, sunt prăbușite. Se mai distinge o veche galerie care a străpuns perpendicular straturile și încă se păstrează interiorul vreo 20-30 de metri, dar nu este recomandat să se intre, se mai poate observa la o mină o armătură semirotundă specifică galeriilor. Toate sunt în zone împădurite, se văd ca niște prăbușiri, unde au fost vechile galerii de mină săpate, prăbușindu-se în interior, au rămas ca niște șanțuri la exterior și se vede traiectoria vechilor mine, în urma prăbușirilor. Ar putea fi valorificate turistic cu plăcuțe istorice, cu indicatoare. Locuitorii mai știu pe unde sunt, dar un scurt istoric, câteva panouri informative ar fi de preferat”, a precizat, pentru AGERPRES, Ciprian Ionuț Chiriac, locanic din Colți.
Muzeul Județean Buzău deține, prin Muzeul Chihlimbarului de la Colți, aproape 300 de piese din chihlimbar brut și prelucrat.
Foto: Muzeul Județean Buzău
Aproximativ 200 dintre acestea se află în circuitul expozițional, iar patrimoniul cuprinde pepite de diferite dimensiuni, bijuterii, medalioane, inele, cercei, șiraguri de mărgele, obiecte decorative, precum și instrumente și unelte legate de extragerea și prelucrarea chihlimbarului. Cea mai importată piesă, de departe, este pepita de 3,5 kilograme, descoperită într-o locuință, după ce o femeie ar fi folosit-o ca opritor de ușă.
”Dacă vorbim despre vechime, trebuie făcută o distincție importantă. Ca material geologic, chihlimbarul de Colți, cunoscut în literatura de specialitate și sub numele de rumanit, are o vechime de zeci de milioane de ani. Din punct de vedere muzeal, nucleul colecției este legat de istoria Colecției muzeale Colți, constituită începând cu anii ’70 și inaugurată la 14 iunie 1980. Cele mai importante piese sunt pepitele de mari dimensiuni, piesele din chihlimbar negru, foarte rare, și obiectele de podoabă care ilustrează atât valoarea naturală, cât și valoarea culturală a acestei resurse. Cea mai valoroasă piesă din patrimoniul Muzeului Județean Buzău este marea pepită de rumanit, de aproximativ 3,5 kilograme, clasificată în categoria juridică Tezaur. Ea este o piesă excepțională prin dimensiune, raritate și valoare științifică. La Muzeul Chihlimbarului de la Colți se remarcă, de asemenea, un bulgăre de chihlimbar de aproximativ 1,840 kg, alături de piese de podoabă și exemplare care pun în evidență varietatea cromatică extraordinară a chihlimbarului de Buzău”, a precizat, pentru AGERPRES, managerul Muzeului Județean Buzău, Daniel Costache.
Pe parcursul anului 2025, Muzeul Chihlimbarului a fost vizitat de peste 19.000 de persoane, majoritatea din afara județului, ținând cont că obiectivul se află într-o zonă rurală și montană. Turiștii sunt atrași în general de colecția de chihlimbar reprezentată de pepite brute, piese prelucrate, bijuterii și obiecte de podoabă, dar și uneltele tradiționale folosite pentru prospectarea, extragerea și prelucrarea ambrei.
Totodată, muzeul valorifică și povestea comunității locale pentru că, la Colți, chihlimbarul nu este doar un mineral sau o rășină fosilizată, ci parte din memoria locului.
”Din punct de vedere muzeal, deținerea unei asemenea colecții înseamnă o responsabilitate majoră. Nu vorbim doar despre conservarea unor obiecte frumoase sau rare, ci despre administrarea unui patrimoniu aflat la intersecția dintre geologie, istorie locală, etnografie, tehnică tradițională, turism cultural și identitate comunitară. Muzeul Județean Buzău conservă, cercetează și comunică publicului o poveste care aparține, în același timp, naturii și oamenilor: formarea chihlimbarului, descoperirea lui, exploatarea, prelucrarea și transformarea lui într-un simbol al zonei. Colecția de la Colți se deosebește de alte colecții din țară și din lume prin legătura directă cu un teritoriu foarte bine individualizat: zona Colți, județul Buzău. Aici nu avem doar piese de chihlimbar adunate într-o vitrină, ci o relație între obiect, loc, comunitate și tradiție. Rumanitul de Colți este apreciat pentru varietatea nuanțelor, pentru exemplarele de chihlimbar negru și pentru dimensiunile apreciabile ale unor piese. De aceea, Muzeul Chihlimbarului este unic în România nu doar prin colecție, ci și prin faptul că explică un fenomen natural și cultural specific Buzăului”, a afirmat Costache.
Foto: Ciprian Ionuţ Chiriac
Odinioară, asemeni Drumului Mătăsii, exista și Drumul Chihlimbarului, asociat mai ales cu rutele comerciale care legau zona Mării Baltice de Europa Centrală, zona Adriaticii și spațiul mediteranean, arată specialiștii, iar Buzăul se află pe harta europeană a chihlimbarului prin existența rumanitului de Colți.
”România și Buzăul pot fi asociate pe deplin cu civilizația europeană a chihlimbarului. Buzăul se află pe harta europeană a chihlimbarului prin existența rumanitului de Colți, prin cercetările geologice și istorice dedicate acestuia, prin colecția muzeală unică de la Colți și prin capacitatea zonei de a genera o identitate culturală în jurul acestei resurse. Cu alte cuvinte, poate că nu trebuie să spunem simplist că Buzăul este ‘pe Drumul Chihlimbarului’ în sensul unei rute antice documentate ca atare, dar putem spune fără rezerve că Buzăul este unul dintre reperele importante ale patrimoniului european al chihlimbarului. Pentru Muzeul Județean Buzău, chihlimbarul de Colți nu este doar o temă expozițională, ci o marcă identitară a județului. El leagă patrimoniul natural de patrimoniul cultural și poate funcționa, în anii următori, ca un pilon important pentru turismul cultural, educația muzeală și promovarea internațională a Buzăului”, a subliniat Daniel Costache.
Pe Valea Sibiciului, în comuna Colți, dealurile aflate în apropiere ascund o adevărată comoară, chihlimbarul, o ”piatră magică” ale cărei nuanțe sunt de culoarea focului sau a sângelui.
”O legendă locală relatează că, pentru a găsi chihlimbar, mai întâi trebuie să simți ‘chemarea’ acestuia pentru a descoperi locul unde se află. Conform legendei, locul în care chihlimbarul a fost găsit nu trebuie dezvăluit nimănui pentru că niciodată nu îl vei mai descoperi. Rezervația geologică de la Colți se întinde pe o suprafață de 2,52 hectare și este singurul loc din România unde exploatarea organizată a chihlimbarului a fost efectuată”, se arată într-o descriere a locului publicată de Consiliul Județean Buzău.
Video: Ciprian Ionuţ Chiriac
Chihlimbarul de Colți și Muzeul Chihlimbarului Colți sunt incluse în Geoparcul ”Ținutul Buzăului”, recunoscut drept sit UNESCO în luna aprilie 2022, fiind un teritoriu ce cuprinde elemente de interes geologic deosebit, alături de elemente de interes ecologic, arheologic, istoric și cultural de importanță mondială.
