Administrația Națională ‘Apele Române’ (ANAR) a devenit un sistem vulnerabil, condus de prea mult timp mai degrabă la comandă politică, fără mari semne de răspundere din partea celor care întorc ochii la ilegalități cu prejudicii de zeci de milioane de lei pentru România, a declarat, marți, într-o conferință de presă, ministra Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu.
‘ANAR a devenit un sistem vulnerabil, condus de prea mult timp mai degrabă la comandă politică, fără mari semne de răspundere din partea celor care întorc ochii la ilegalități cu prejudicii de zeci de milioane de lei pentru România. Raportul Corpului de Control pe situația de la Olt tocmai a fost, acum o săptămână, venit la Ministerul Mediului (…) Aici poate să pară că este o formă de relief, poate să pară că este un lac. De fapt aici, s-a creat un lac de unde toată zona era pământ prin extragere de agregate complet ilegal, fără niciun fel de autorizație. Acest lac creat pe 75 de hectare este un lac creat cu încălcarea tuturor legislațiilor, fără niciun fel de autorizație. Pentru acest lac, în ultimii 15 ani, nu s-a realizat niciun fel de control. Sistemul pentru Gospodărirea Apelor de la nivel local, directorul de la nivelul Administrației Bazinale, directorul de la nivelul Sistemului de Gospodărire a Apelor, inspectorii care trebuiau să se ocupe de control, nu au făcut niciun control la Mineralport, compania care practic a săpat toată această zonă. A luat peste cinci milioane de metri cubi de agregate ilegal, a adus un prejudiciu pentru România numai pe agregate de peste 10 milioane de lei. Nu mai vorbim de apă…’, a menționat Buzoianu.
Potrivit șefei de la Mediu, o serie de controale au fost efectuate la nivelul Administrației Bazinale Olt, în perioada 2019 – 2026, însă numărul sancțiunilor aplicate a fost redus.
Astfel, în 2019 au fost realizate 12 controale cu privire la exploatarea de agregate, în anul 2020, același număr de controale, în 2021 un număr de două controale, în 2022 – un total de cinci verificări, în 2023 – zece controale, în 2024 – un număr de 12 controale, în 2025 – zece controale, cu o sancțiune în valoare de 40.000 de lei, iar în 2026 s-au întocmit cinci procese verbale, dintre care pentru două s-a aplicat deja o amendă de 115.000 de lei.
‘Au fost realizate mai multe controale. Aș vrea doar să menționez că pentru cele două companii care au fost verificate, Mineralport și Pond Star, însumează în total 100 de hectare pe care s-a făcut exploatare de agregate ilegal cu încălcarea tuturor normelor, cu prejudicii de zeci de milioane pentru România (…) Pe scurt, Administrația Bazinală Olt și Sistemul de Gospodărire a Apelor Olt, între 2010 și 2021, deci timp de 11 ani de zile, nu au făcut niciun control la Pond Star, una dintre companiile care erau responsabile pentru agregatele ilegale pe 25 de hectare (…) La Mineralport situația este tot la fel. S-a ajuns în punctul în care nu au făcut din 2011 până în 2026 nici măcar un control’, a punctat ministra Mediului.
Pe fondul acestor constatări, Diana Buzoianu a precizat că Raportul Corpului de Control al Ministerului Mediului a fost transmis către ANAR.
‘Mâine (miercuri, 2 septembrie 2026, n.r.) îi expiră mandatul doamnei Mădălina Ion-Duca, în calitate de director general pentru Administrația Bazinală Olt. În mod normal, fiind o numire temporară, trebuie să fie numit altcineva sau, evident, exista și posibilitatea să fie prelungit (mandatul, n.r.). Având în vedere toate aceste ilegalități care au fost găsite, Corpul de Control care spune foarte clar că trebuie să fie luate măsuri disciplinare împotriva acestor oameni, evident, directorii generali de la nivel ANAR au propus înlocuirea de mâine a acestei doamne cu o altă persoană care să poată să preia inclusiv măsurile de verificare și de sancționare la nivel local a oamenilor responsabili de aceste ilegalități. Răspunsul juridic din interiorul ANAR, al domnului Cătălin Caloian, este că nu există nicio altă versiune legală decât să-i fie prelungit mandatul doamnei Mădălina Ion-Duca. Deci, domnul Cătălin Caloian, șef serviciu juridic la ANAR, argumentează că un om care a fost prins ignorând complet aceste ilegalități este singurul om căruia i se mai poate prelungi mandatul, să fie director în continuare la Administrația Bazinală Olt’, a subliniat Buzoianu.
Aceasta a adăugat că favorizarea ‘în felul acesta prin folosirea funcției este încă o dovadă că această instituție a fost acaparată cu totul politic și sigur în cazul de față avem reprezentanți PSD care sunt acolo la nivel local și care înțelegem cu toții de ce ei se zbat atât de mult ca ei să rămână în funcție’.


