Buzoianu, despre PNRR: La Ministerul Mediului vor fi proiecte care nu au avansat şi la care va trebui să renunţăm, din păcate / La Apele Române, pe baraje, diguri, mare parte din investiţii nu sunt avansate aproape cu nimic, aivi va interveni auditul

#image_title

Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat sâmbătă că, din ceea ce a descoperit până acum, la Ministerul Mediului vor fi proiecte care nu au avansat şi la care va trebui să renunţăm, din păcate. Ea a dat exemplul de la Apele Române, pe baraje, diguri, unde mare parte din investiţii nu sunt avansate aproape cu nimic, iar aici va fi făcut un audit. Ministrul a mai anunţat că aăptămâna următoare va face o prezentare pe larg a acestor proiecte, pentru că, spune ea, există proiecte care au fost ratate.

Ministrul Mediului a declarat la TVR Info că e nevoie ”de o reformă şi de un audit pe mai multe paliere, de exemplu, pe capacitatea autorităţilor de a accesa fondurile europene”.

”Suntem în renegociere cu PNRR-ul. Din ceea ce am descoperit până acum, la Ministerul Mediului, vor fi proiecte care nu au avansat şi la care va trebui să renunţăm, din păcate. Dar eu voi încerca să salvez absolut tot ce se poate salva”, a precizat Buzoianu.

Ea a menţionat că se va veni cu o analiză privind PNRR.

”O să venim cu o analiză. Cred că săptămâna următoare voi face inclusiv o prezentare pe larg a acestor proiecte, pentru că, pe fiecare proiect în parte, există proiecte care au fost ratate. La Apele Române sunt, un exemplu concret, pe baraje, pe diguri. Acolo, mare, mare parte din acele investiţii nu au putut fi, nu sunt astăzi avansate aproape cu nimic. Aici va trebui să intervină auditul. Prioritatea mea este că în aceste săptămâni, cât mai durează până când se renegociează PNRR, să reuşim să salvăm absolut tot”, a mai declarat ministrul Mediului.

Japonia a învins Ţara Galilor, într-un meci test – Dragonii nu se mai regăsesc, după a 18-a înfrângere consecutivă

Diana Buzoianu, despre ce a găsit în minister: Pe hol, este o mochetă a Ministerului Mediului, de unde se trasează frontiera şi altă mochetă roşie, a Ministerului Finanţelor. Arată cum au fost făcute lucrurile, instituţiile nu au colaborat între ele