Buzoianu: Romsilva deţine, în Bucureşti, un hotel de patru stele care are un număr de camere egal cu cel al directorilor direcţiilor locale / Adevărul e că nu au plăcuţa cu numele, în acest punct nu s-a ajuns, dar au ştiut că facă 41 de camere

#image_title

Regia Naţională a Pădurilor Romsilva deţine, în Bucureşti, un hotel de patru stele care are un număr de camere egal cu cel al directorilor direcţiilor locale, afirmă ministrul Mediului. Diana Buzoianu spune că, în condiţiile în care hotelul deţinut de Romsilva înregistrează pierderi, va propune fie eficientizarea activităţii, fie schimbarea destinaţiei imobilului.

„Au hotel de patru stele, a avut pierderi, a avut un milion de lei pierderi. Sigur, nu e o pierdere uriaşă, dar gândiţi-vă, e un hotel de patru stele în capitala României. (…) Şi-au pus  41 de săli, de camere de hotel, ei fiind 41 de directori. Asta s-a întâmplat la hotel, hotelul are 41 de camere. Câte direcţii are Romsilva astăzi? 41! Adevărul e că nu au plăcuţa cu numele, în acest punct nu s-a ajuns, dar au ştiut că facă 41 de camere”, a declarat ministrul Mediului.

 
Ea spune că nu a ajuns în acel hotel, dar vrea ca acesta să fie eficient economic sau să i se schimbe destinaţia.

 
„Am nişte planuri pentru acel hotel. Cred că este necesar să fie fie foarte eficient economic, este un hotel în mijlocul capitalei, nu poate fi susţinut din bugetul Romsilva un hotel de patru stele, ăla trebuie să aducă bani, nu trebuie să dai tu bani ca să-l gestionezi. Doi la mână: dacă nu se va face asta, poate să fie oricând un centru de performanţă. Atâtea instituţii spun că nu au acces la spaţii în care să facă traininguri, facem acest hotel centru de performanţă. Una din două variante. Dar ideea că e un loc unde se pierd bani, ideea că nu e totul fiscalizat, toate astea trebuie să dispară, nu o să rămână aşa”, a mai spus Diana Buzoianu. 
Ea spune că a cerut o listă cu toate imobilele gestionate de instituţiile subordonate Ministerului Mediului, anunţând că va verifica situaţia acestora.

CFR anunţă că lucrează, duminică, pentru a treia zi consecutiv, pentru redeschiderea traficului de marfă pe ruta Agigea Ecluză – Constanţa Port Ferry-Boat, unde două vagoane ale unui marfar au deraiat

Ministrul Mediului: Romsilva are nevoie de oameni care să facă muncă pe teren, dar nu avem nevoie de 90 de directori, de zeci de contabili, de zeci şi zeci de oameni care să facă muncă de HR / Ce spune despre actul de reorganizare a Romsilva