in ,

BVB: Noua structură a Sistemului Multilateral de Tranzacționare va deveni operațională din 20 noiembrie 2026

BVB: Noua structură a Sistemului Multilateral de Tranzacționare va deveni operațională din 20 noiembrie 2026

Noua structură a Sistemului Multilateral de Tranzacționare (SMT) va deveni operațională din 20 noiembrie 2026 și va fi organizată în trei piețe distincte: Piața de Creștere pentru IMM-uri (PC), Piața de Bază (PB) și SMT International (SMTI), a anunțat luni Bursa de Valori București (BVB).

Noua arhitectură a SMT este implementată în baza noului Cod BVB-SMT, aprobat de Autoritatea de Supraveghere Financiară în luna august, și reprezintă una dintre cele mai importante modernizări ale Sistemului Multilateral de Tranzacționare din ultimii ani. Aceasta aliniază piața administrata de BVB la modelele europene dedicate finanțării companiilor mici și mijlocii, printr-un ‘cadru mai clar, mai riguros și orientat către dezvoltare’.

Potrivit sursei citate, la data operaționalizării, Piața de Creștere va cuprinde 23 de companii cu acțiuni și 14 emisiuni de obligațiuni, dintre care cinci aparțin unor companii ale căror acțiuni sunt, de asemenea, încadrate în acest segment.

Piața de Bază va include 217 instrumente de tip acțiuni, dintre care 27 la categoria Premium și 190 la categoria Standard, precum și 12 emisiuni de obligațiuni și un fond.

SMT International va cuprinde 16 instrumente financiare, respectiv 15 acțiuni și o emisiune de obligațiuni.

Potrivit datelor BVB, Piața de Creștere pentru IMM-uri este construită pe conceptul european SME Growth Market, prevăzut de Directiva MiFID II, și oferă un cadru dedicat companiilor eligibile și emisiunilor de acțiuni și obligațiuni, cu cerințe adaptate și reguli privind transparența, raportarea și relația cu investitorii.

Piața de Creștere și Piața de Bază vor funcționa ca segmente distincte și complementare ale SMT, în timp ce SMT International își va păstra profilul propriu, menționează BVB în comunicat.

Încadrarea inițială în Piața de Creștere vizează instrumentele financiare ale emitenților eligibili care au semnat și transmis BVB contractul de tranzacționare pe acest segment până la 30 octombrie 2026. Instrumentele emitenților care nu au semnat contractul până la termenul respectiv vor fi tranzacționate în Piața de Bază, conform deciziei de încadrare.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Mureș: Dansatorii de la Clubul Copiilor Sighișoara au adus două titluri mondiale în România

Mureș: Dansatorii de la Clubul Copiilor Sighișoara au adus două titluri mondiale în România

Cercetătorii belgieni avertizează cu privire la creșterea nivelului mării la Ostende

Cercetătorii belgieni avertizează cu privire la creșterea nivelului mării la Ostende