Câinii de salvare s-au antrenat cu pompierii pentru salvarea oamenilor

<div class=""

Scenariul exerciţiului, ce s-a deşfăşurat pe Dealul Capela, a presupus rătăcirea într-o zonă împădurită a cinci persoane din cauza condiţiilor meteo nefavorabile (ploaie şi ceaţă), la căutarea şi salvarea presupuselor victime participând echipe mixte formate din salvatori de la ISU şi voluntari om-câine de la organizaţia nonguvernamentală din Bucureşti.

„Scenariul creat şi modul în care a fost organizat exerciţiul au fost similare cu cele ale unei situaţii reale. Scopul nostru a fost acela de a organiza un antrenament comun care să arate modul în care cooperează echipele mixte formate din reprezentanţii ISU şi CSB şi totodată să faciliteze identificarea punctelor forte şi a vulnerabilităţilor unor astfel de misiuni. În cazul unor operaţiuni reale fiecare secundă contează de aceea este extrem de important ca aceste echipe mixte să se cunoască, să aibă un minim de antrenament în comun şi să îşi perfecţioneze tehnicile de cooperare, astfel încât, în situaţia unor misiuni reale să îşi atingă potenţialul maxim”, a declarat preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă, Dumitru Chisăliţă, citat în comunicatul de presă transmis AGERPRES.

Spectacol Râmnicu Vâlcea

Însoţi de cei care îi antrenează, câinii de salvare din Bucureşti au făcut spectacol şi în centrul municipiului Râmnicu Vâlcea, unde, pe tot parcursul weekendului, au avut loc mai multe demonstraţii de dresaj canin spre încântarea copiilor veniţi în număr mare să îi vadă cum se pregătesc pentru misiunile lor de salvare. Între salvatorii patrupezi prezenţi au fost chiar şi doi câini care au participat anul trecut la operaţiunile de căutare-salvare a victimelor cutremurului din Turcia.

„Scopurile principale ale acestor activităţi au fost responsabilizarea comunităţii locale cu privire la diversele situaţii care pot pune în pericol vieţile omeneşti, pregătirea personalului propriu şi al cetăţenilor, precum şi colaborarea dintre entităţile din sectorul public şi privat, care lucrează pentru dezvoltarea, implementarea şi utilizarea unor proceduri de căutare şi salvare cât mai eficiente. Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă, prin parteneriatele încheiate, urmăreşte creşterea gradului de conştientizare a măsurilor de prevenire a situaţiilor de urgenţă şi a posibilelor accidente. Pe parcursul celor trei zile, peste 1.000 de vâlceni, şi nu numai, au asistat şi participat la diferite tipuri de exerciţii, demonstraţii de dresaj canin, sesiuni de conştientizare în ceea ce priveşte utilizarea câinilor în activităţi de căutare-salvare, precum şi acţiuni de responsabilizare în trafic. Mulţumim partenerilor noştri şi tuturor celor care au participat la activităţi. Împreună mai pregătiţi!’ a precizat inspectorul şef al ISU Vâlcea, col. Dan Pascaru.

Evenimentele dedicate Zilei Pompierilor din România de la Râmnicu Vâlcea s-au desfăşurat între 13 şi 15 septembrie, ca parte a acţiunii „Zilele prevenirii dezastrelor”, pe care Asociaţia Energia Inteligentă cu sprijinul Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Câini de Salvare Bucureşti, Academia Titi Aur şi Muzeul Gazelor Naturale o desfăşoară anul acesta în România. Pe lângă Râmnicu Vâlcea, acţiunea a mai fost prezentată până acum la Craiova şi la Târgu Jiu, alături de voluntarii de la Câini de Salvare Bucureşti, fiind prezenţi şi piloţi de raliu de la Asociaţia Titi Aur, care promovează comportamentul responsabil în trafic şi purtarea centurii de siguranţă.

Ex-senator PNL a demisionat din partid și-l susține pe Geoană la prezidențiale

Accident fatal în județul Cluj: Bărbat de 44 de ani decedat după lovitura unui autobuz