Potrivit calendarului postat pe pagina de Facebook a Ministerului Educației, între 19 și 23 mai se va desfășura etapa de reînscrieri. În această perioadă sunt reînscriși, pentru anul școlar următor, copiii care frecventează unitatea de învățământ în anul școlar curent, ca urmare a exprimării acestei opțiuni de către părinți printr-o cerere scrisă.
Între 26 mai și 13 iunie, va avea loc etapa I din cadrul procesului de înscrieri, iar cerereile se depun între 26 – 30 mai. În 13 iunie se vor afișa rezultatele și a numărului de locuri rămase libere, iar între 16 iunie – 7 iulie va avea loc cea de-a doua etapă de înscrieri. Va exista și o etapă de ajustări, între 18 și 28 august.
Potrivit reprezentanților Ministerului Educației, în grupele de antepreșcolari (creșe) pot fi înscriși copiii cu vârste între 3 luni și 3 ani, în limita locurilor disponibile după etapa de reînscriere. Pentru grupele de preșcolari (grădiniță), înscrierea este permisă pentru copiii cu vârste între 3 și 6 ani, în aceleași condiții.
Părinții vor putea completa cererea-tip de înscriere, având posibilitatea de a selecta trei opțiuni în ordinea preferințelor. Cererea se depune la unitatea de învățământ aleasă ca primă opțiune.
Grupa mare și grupa mijlocie fac parte din învățământul obligatoriu, astfel că prioritate la înscriere vor avea copiii de 4 și 5 ani.
Ministerul Educației precizează că inspectoratele școlare și unitățile de învățământ au obligația de a asigura informarea și consilierea părinților cu privire la înscrierea copiilor în creșe, grădinițe și servicii complementare de educație timpurie.