Nivelul mării în California este prognozat să crească cu circa 30 de centimetri în zilele următoare din cauza unei unde oceanice gigant care se va abate asupra coastei vestice a acestui stat, informează AFP.
Denumit ”undă Kelvin”, acest fenomen este amplificat de El Nino, eveniment climatic care revine într-un interval de doi-șapte ani și aduce secetă, inundații și temperaturi-record în lumea întreagă.
Valul gigant, care nu este nici propice surfului și nici vizibil cu ochiul liber, e o masă de apă caldă, care acționează asemenea unor pulsații sub suprafața oceanului și se propagă pe o distanță de câteva mii de kilometri de-a lungul coastelor. Urmează să se întindă până în Alaska.
Potrivit lui Dillon Amaya, oceanograf la Universitatea din Carolina de Nord, în combinație cu alte fenomene precum furtuni, hule și maree, acest val Kelvin poate spori ”riscul de inundații și de eroziune a plajelor”.
Orice creștere cu 5-10 centimetri a nivelului apei ”dublează practic riscul inundațiilor”, a explicat cercetătorul.
În ultimele săptămâni, anumite zone din sudul Californiei au fost lovite deja de furtuni puternice.
”Unda Kelvin este în același timp o cauză, dar și un simptom al El Nino”, a precizat Dillon Amaya.
Ia naștere în apele de coastă indoneziene atunci când alizeele slăbesc și ”reține o cantitate considerabilă de apă foarte fierbinte în Pacificul ecuatorial occidental întrucât exercită o presiune asupra apelor de suprafață”, a adăugat el.
Iar dacă vânturile se diminuează perioade foarte lungi, această masă de apă caldă se poate deplasa din Indonezia până în America de Sud și apoi de-a lungul coastei vestice americane.
Când unda Kelvin ecuatorială atinge America de Sud, se transformă într-o undă de coastă, care se propagă câteodată spre nord și sud de-a lungul continentelor.
Pe măsură ce valul avansează în Oceanul Pacific de-a lungul coastelor, împiedică apa rece care se ridică de obicei din adâncuri să urce la suprafață, ceea ce duce astfel la o creștere a temperaturii.
Este exact încălzirea oceanelor cunoscută sub denumirea de El Nino.
”Aceste unde Kelvin constituie așadar, din multe puncte de vedere, motorul fenomenului El Nino. Contribuie la dezvoltare și maturizarea acestuia pe parcursul mai multor luni”, a explicat Dillon Amaya.
Valul care se îndreaptă spre California se află la nord de Cabo, Mexic, în golful Californiei, și se deplasează cu circa 10 kilometri la oră. Urmează să atingă San Diego săptămâna viitoare, a precizat oceanograful.


