in ,

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București

Călin Georgescu, adus la Curtea de Apel București

Călin Georgescu a fost adus vineri dimineața la Curtea de Apel București, unde se va judeca contestația depusă de DIICOT împotriva deciziei Tribunalului București de a-l plasa pe fostul candidat la prezidențiale în arest la domiciliu.

Completul de judecată este format din magistrații Cristian Dumitru (președinte) și Daniela Maria Manolache.

În fața sediului instanței au venit aproximativ 200 de susținători ai fostului candidat.

Pe 13 octombrie, judecătorul Vlad Andriescu de la Tribunalul București i-a admis lui Georgescu o cerere de înlocuire a arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu, însă decizia a fost atacată de DIICOT.

În esență, judecătorul a invocat ‘circumstanțele personale’ favorabile ale lui Georgescu, și anume că nu are antecedente penale, este integrat în societate, are un domiciliu stabil, este căsătorit, are doi copii minori, iar buna desfășurare a procesului penal în perioada următoare nu va fi afectată prin plasarea lui în arest la domiciliu.

De asemenea, magistratul aprecia că Georgescu și-a respectat obligațiile cât timp s-a aflat sub control judiciar, iar după ce nu a mai avut această măsură și a părăsit țara, a revenit ulterior și a dat curs chemărilor organelor judiciare.

Georgescu se află în arest preventiv din 29 septembrie, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri cu suma de 1,1 milioane de euro.

Conform actelor de la dosar, omului de afaceri Răzvan Leu i s-a propus să se implice într-o afacere cu tranzacții cu metale prețioase, pentru care era nevoie de o linie de credit în valoare de 6 milioane de euro. Georgescu i-ar fi recomandat lui Răzvan Leu să ia legătura cu un om de încredere, Ionel Rusen, care la rândul lui i-a prezentat un cetățean italian, Massimiliano Arena, reprezentantul unei bănci din Elveția.

Pentru a obține creditul, lui Răzvan Leu i s-a cerut să achite o garanție de un milion de euro, din care 100.000 de euro urmau să fie folosiți pentru a finanța campania lui Georgescu la prezidențiale.

Victima a fost convinsă apoi să mai transfere 100.000 de euro, cu promisiunea că împrumutul poate crește la 15 milioane de euro. Împrumutul nu s-a mai realizat, iar omul de afaceri din Buzău a cerut restituirea garanției totale de 1,1 milioane de euro, însă nu a mai primit banii.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

#Ucraina caută să mute controalele vamale pe teritoriul unor țări UE pentru a evita dronele rusești (FT)

#Ucraina caută să mute controalele vamale pe teritoriul unor țări UE pentru a evita dronele rusești (FT)

Cutremur cu magnitudinea 3,9 în județul Vrancea, în noaptea de joi spre vineri

Cutremur cu magnitudinea 3,9 în județul Vrancea, în noaptea de joi spre vineri