in ,

Camera Deputaților/Contractele de finanțare din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu 2 ani

Camera Deputaților/Contractele de finanțare din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu 2 ani

Plenul Camerei Deputaților a adoptat, miercuri, un proiect de lege prin care durata unor contracte de finanțare multianuale din Programul național de dezvoltare locală pot fi prelungite cu doi ani, la solicitarea beneficiarilor.

Proiectul de lege are ca obiect de reglementare prelungirea cu o perioadă de doi ani, la solicitarea beneficiarilor Programului național de dezvoltare locală, a duratei contractelor de finanțare multianuale încheiate între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și respectivii beneficiari.

”Pentru finalizarea obiectivelor de investiții incluse în Programul național de dezvoltare locală, etapele I și II, pentru care nu este efectuată recepția la terminarea lucrărilor cu cel mult 3 luni anterior datelor de 31 decembrie 2026, respectiv de 31 decembrie 2027, date la care expiră durata contractelor de finanțare multianuale încheiate între Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației și beneficiarii Programului național de dezvoltare locală, acestea se pot prelungi, la solicitarea beneficiarilor, cu o perioadă de 2 ani”, se arată în proiect.

Potrivit acestuia, în vederea punerii în aplicare a acestor dispoziții, cu cel puțin 15 zile înainte de data expirării duratei contractelor de finanțare, Ministerul Dezvoltării va modifica în mod corespunzător ordinele ministrului prin care sunt aprobate listele obiectivelor propuse spre finanțare prin Programul național de dezvoltare locală.

Proiectul a fost adoptat și de Senat, iar Camera Deputaților este for decizional în acest caz.  

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Filmul ‘Jurnalul unei cameriste’, regizat de Radu Jude – pe lista scurtă la European Film Awards 2027

Filmul ‘Jurnalul unei cameriste’, regizat de Radu Jude – pe lista scurtă la European Film Awards 2027

Timiș: Cinci persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, reținute

Timiș: Cinci persoane cercetate pentru trafic de droguri de mare risc, reținute