Camera Reprezentanţilor adoptă cu o majoritate la limită proiectul de lege al lui Trump pentru reducerea impozitelor şi îl trimite Senatului

Camera Reprezentanţilor din SUA, controlată de republicani, a adoptat joi, cu un singur vot în plus, un proiect de lege radical privind impozitele şi cheltuielile, care pune în aplicare o mare parte din agenda politică a preşedintelui Donald Trump, dar ar împovăra ţara cu datorii de trilioane de dolari, relatează Reuters.

Proiectul de lege ar îndeplini multe dintre promisiunile populiste din campania electorală a lui Trump, oferind noi facilităţi fiscale pentru bacşişuri şi împrumuturi pentru maşini şi stimulând cheltuielile pentru armată şi securitatea frontierelor. Acest pachet va adăuga aproximativ 3,8 trilioane de dolari la datoria de 36,2 trilioane de dolari a guvernului federal în următorul deceniu, potrivit Biroului Bugetar al Congresului, o instituţie independentă.

Ceea ce Trump a numit „un proiect de lege măreţ şi frumos” a fost adoptat cu 215 voturi „pentru” şi 214 „împotrivă”, toţi democraţii din cameră şi doi republicani votând împotrivă. Un al treilea republican s-a abţinut.

Votul a avut loc după un maraton de negocieri care i-a ţinut pe congresmeni blocaţi în dezbaterea proiectului de lege timp de două nopţi consecutive, în timp ce preşedintele Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, a făcut modificări pentru a satisface diferite facţiuni ale partidului său.

Cu o majoritate strânsă de 220 de mandate republicane la 212 democrate, Johnson nu-şi putea permite să piardă mai mult de câteva voturi din tabăra sa.

„Camera Reprezentanţilor a adoptat o lege generaţională, care va modela cu adevărat naţiunea”, a declarat Johnson.

Proiectul de lege se îndreaptă acum către Senatul controlat de republicani (au majoritate de 53 de voturi din cele 100), unde va fi probabil modificat în continuare în cursul săptămânilor de dezbateri.

Legea de 1.000 de pagini va prelungi reducerile fiscale pentru companii şi persoane fizice adoptate în 2017, în timpul primului mandat al lui Trump, va anula multe stimulente pentru energia verde adoptate de fostul preşedinte democrat Joe Biden şi va înăspri condiţiile de eligibilitate pentru programele de sănătate şi alimentaţie destinate persoanelor sărace. De asemenea, va finanţa măsurile dure ale lui Trump împotriva imigraţiei, adăugând zeci de mii de poliţişti de frontieră şi creând capacitatea de a expulza până la 1 milion de persoane pe an.

Proiectul de lege a fost adoptat în ciuda îngrijorărilor crescânde cu privire la datoria SUA, care a ajuns la 124% din PIB, determinând săptămâna trecută scăderea ratingului de credit al Statelor Unite de către Moody’s.

Guvernul SUA a înregistrat deficite bugetare în fiecare an al acestui secol, deoarece atât administraţiile republicane, cât şi cele democrate nu au reuşit să alinieze cheltuielile la venituri.

Plăţile pentru dobânzi au reprezentat 1 dolar la fiecare 8 dolari cheltuiţi de guvernul SUA anul trecut, mai mult decât suma cheltuită pentru armată. Această pondere va creşte la 1 pentru fiecare 6 dolari în următorii 10 ani, pe măsură ce îmbătrânirea populaţiei va determina creşterea costurilor guvernamentale cu sănătatea şi pensiile, chiar dacă nu se ia în calcul proiectul de buget al lui Trump.

Investitorii, neliniştiţi de situaţia fiscală a SUA şi de măsurile tarifare imprevizibile ale lui Trump, vând din ce în ce mai mult dolarul şi alte active americane care constituie fundamentul sistemului financiar global. 

Republicanii din aripa ultraconservatoare a partidului au insistat pentru reduceri mai mari ale cheltuielilor, pentru a diminua impactul asupra bugetului, dar s-au lovit de rezistenţa centriştilor, care se temeau că acestea ar afecta prea mult cei 71 de milioane de americani cu venituri mici, înscrişi în programul de sănătate Medicaid.

Johnson a adus modificări pentru a răspunde preocupărilor conservatorilor, devansând cu doi ani intrarea în vigoare a noilor cerinţe de muncă pentru beneficiarii Medicaid, care vor intra în vigoare la sfârşitul anului 2026. Potrivit CBO, acest lucru ar exclude din program câteva milioane de persoane. Proiectul de lege va penaliza, de asemenea, statele care vor extinde Medicaid în viitor.

Democraţii au criticat proiectul de lege, considerând că acesta avantajează în mod disproporţionat persoanele bogate, în timp ce reduce beneficiile pentru americanii care muncesc. 

Funcţionari publici din ANAF, suspectaţi că ar fi protejat şi favorizat persoane din domeniul ridesharing care eludează plata taxelor, impozitelor şi contribuţiilor la stat/ Opt percheziţii DNA în Bucureşti, Ilfov şi Giurgiu

Cushman & Wakefield Echinox: În primul trimestru nu a fost finalizat niciun proiect nou de retail la nivel national, dar, pe termen mediu şi lung, piaţa de retail din România are potenţial de creştere susţinută