Acordul, semnat la Bruxelles de premierul canadian Mark Carney și liderii europeni, marchează un pas istoric în direcția integrării Canadei în programele de apărare ale UE. Parteneriatul va permite Canadei să participe la inițiativa ReArm Europe, un program de înzestrare militară în valoare de miliarde de euro, precum și la planul SAFE (Security Action for Europe), un fond de 150 de miliarde de euro destinat întăririi capacităților de apărare ale statelor membre și ale aliaților apropiați.
„NATO rămâne piatra de temelie a apărării noastre colective, dar acest parteneriat ne va permite să investim mai mult și mai inteligent”, a declarat președintele Consiliului European, António Costa, în cadrul conferinței de presă comune.
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a salutat apropierea Canadei de structurile de apărare europene, afirmând că „este doar începutul” unei cooperări mai profunde.
„Va fi bine pentru industriile noastre, pentru cetățenii noștri și pentru securitatea transatlantică”, a spus von der Leyen, adăugând că premierul Carney se află „printre prieteni” la Bruxelles.
Mark Carney a subliniat că noul cadru de cooperare va ajuta Canada să își îndeplinească mai rapid cerințele strategice de apărare și să-și întărească industria de apărare. „Vom construi capabilități mai eficient și mai rentabil pentru ambele părți”, a afirmat liderul canadian.
În paralel, Canada și UE au convenit să lanseze un dialog anual pe teme de securitate și apărare și să exploreze posibilitatea unui acord administrativ între Ottawa și Agenția Europeană de Apărare (EDA).
Potrivit declarației comune, cele două părți vor coopera în sprijinul Ucrainei, vor accelera mobilitatea militară transatlantică.
Acordul survine într-un context tensionat, după ce Donald Trump a lansat, în ultimele luni, declarații ostile la adresa Canadei, sugerând chiar o posibilă „anexare economică” a vecinului nordic, în cazul unei noi administrații republicane la Washington.