Cancelarul german Friedrich Merz a cerut marți schimbări în propunerea Cadrului Financiar Multianual european pentru a se putea încheia negocierile și a susținut că, pe lângă noile priorități legate de apărare și competitivitate, este necesar să se prevadă în buget sprijinul comun pentru Ucraina, informează EFE.
‘Cadrul Financiar Multianual trebuie să fie sustenabil financiar pentru statele membre’, a spus cancelarul german într-o conferință de presă comună la Berlin cu prim-ministrul ungar Peter Magyar.
‘Sper ca în noile propuneri ale președintelui Consiliului European, Antonio Costa, să existe schimbări clare. Fără aceste schimbări, negocierile nu vor putea fi încheiate curând’, a avertizat cancelarul german, lider al grupului țărilor ‘frugale’, care doresc să reducă cheltuielile bugetare.
Friedrich Merz a recunoscut că negocierile pentru proiectul care să ghideze cheltuielile blocului comunitar între 2028 și 2034 sunt ‘dificile’, dar a subliniat că este necesar să fie aprobat măcar cu un an înainte pentru a putea fi implementat.
El a evidențiat că pentru Berlin există două cerințe: pe de o parte, stabilirea unor noi priorități, în acest caz apărarea și competitivitatea, ceea ce implică neapărat să fie amânate ‘prioritățile vechi’ și, pe de altă parte, să fie convenită o viziune despre cum să fie sprijinită Ucraina în următorii ani.
‘Este o sarcină comună europeană, nu doar a statelor membre’, a insistat el.
Cancelarul german a recunoscut că ‘există cel puțin patru’ țări care văd lucrurile diferit, printre care și Ungaria, dar a susținut că atunci este necesar să se vorbească și să se rezolve o ‘chestiune fundamentală’, amintind că Germania este cel mai mare contributor la bugetul european și, de asemenea, principalul sprijin economic al Kievului.
La rândul său, premierul ungar Peter Magyar a subliniat că fiecare țară are propriile interese naționale și, astfel, Ungaria este interesată de politicile agricole și de coeziune. El a estimat că probabil liderii europeni ‘vor petrece împreună Crăciunul’ negociind pe această chestiune.
Prim-ministrul ungar nu a vrut nici el să se angajeze la o contribuție mai mare a țării sale pentru sprijinul Ucrainei, deoarece, după cum a argumentat, deja oferă un mare serviciu UE prin protejarea frontierei blocului. Aceasta a costat ‘mai multe miliarde de euro în ultimii ani’ și este o sarcină pentru care Budapesta nu a primit niciodată sprijin sau recunoaștere, a afirmat premierul Magyar. Dimpotrivă, a adăugat politicianul ungar, a fost condamnată să plătească o amendă pentru că nu a respectat normele privind azilul.
‘Sper că se va putea pune capăt cât mai curând acestui lucru în negocierile cu guvernul maghiar astfel încât să putem continua să protejăm Europa și frontierele externe ale Europei fără să plătim acea amendă’, a spus premierul Ungariei referindu-se la sancțiune.
Peter Magyar a mai insistat și că Ungaria, la nivel de politică internă, nu își poate permite să contracteze credite de miliarde de euro pentru a finanța sprijinul acordat Ucrainei și a susținut că această chestiune ar trebui să fie separată de restul negocierilor privind Cadrul Financiar Multianual.
Pe de altă parte, cei doi șefi de guvern și-au arătat sprijinul față de procesul de aderare la UE al țărilor din Balcanii de Vest și au vorbit, de asemenea, într-un mod pozitiv despre candidatura Ucrainei, dosar în care, potrivit prim-ministrului maghiar, s-au înregistrat ‘progrese mari’.
Magyar și Merz au discutat, de asemenea, chestiuni de natură bilaterală, precum posibilitatea ca Ungaria să importe gaze naturale lichefiate prin porturi germane, oportunitate față de care premiul Ungariei s-a arătat deschis, deși a precizat că decizia depinde de prețul final.


