Cancelarul german Friedrich Merz a declarat luni, într-o critică neobişnuit de aspră cu privire la conflictul dintre SUA şi Iran, că liderii iranieni umilesc Statele Unite şi îi fac pe oficialii americani să se deplaseze în Pakistan şi apoi să plece fără rezultate, relatează Reuters.
Merz a mai spus că nu vede ce strategie de ieşire urmăresc SUA în războiul cu Iranul, comentarii ce a subliniază diviziunile profunde dintre Washington şi aliaţii săi europeni din NATO, care deja se adânciseră din cauza Ucrainei şi a altor probleme.
„Iranienii sunt, evident, foarte pricepuţi la negociere, sau mai degrabă, foarte pricepuţi în a nu negocia, lăsându-i pe americani să se deplaseze la Islamabad şi apoi să plece din nou fără niciun rezultat”, a spus cancelarul Merz în timpul unei discuţii cu studenţii în oraşul Marsberg.
„O întreagă ţară este umilită de conducerea iraniană, în special de aşa-numiţii Gardieni ai Revoluţiei. Aşadar, sper ca acest lucru să se termine cât mai repede posibil”, a adăugat el la evenimentul din landul Renania de Nord-Westfalia.
Preşedintele SUA, Donald Trump, a criticat dur aliaţii din NATO pentru că nu şi-au trimis forţele navale să ajute la deschiderea Strâmtorii Ormuz în timpul conflictului. Calea navigabilă a rămas practic închisă, provocând turbulenţe pe pieţe şi perturbări fără precedent în aprovizionarea cu energie.
Merz a reiterat că germanii şi europenii nu au fost consultaţi înainte ca SUA şi Israelul să înceapă atacurile asupra Iranului pe 28 februarie şi că şi-a exprimat scepticismul direct faţă de Trump după aceea.
„Dacă aş fi ştiut că situaţia va continua aşa timp de cinci sau şase săptămâni şi se va agrava progresiv, i-aş fi spus acest lucru şi mai categoric”, a declarat Merz, comparând situaţia cu războaiele anterioare ale SUA din Irak şi Afganistan.
Speranţele de relansare a eforturilor de pace s-au estompat de când Trump a anulat sâmbătă vizita emisarilor săi, Steve Witkoff şi Jared Kushner, la Islamabad, capitala Pakistanului.
Ministrul iranian de externe, Abbas Araqchi, s-a deplasat luni în Rusia, după eşecul negocierilor din Pakistan şi Oman.
Merz a spus că este evident că Strâmtoarea Ormuz a fost minată cel puţin parţial. „Am oferit, şi noi ca europeni, să trimitem dragatoare de mine germane pentru a curăţa strâmtoarea, care a fost evident minată parţial”, a spus el.
El a precizat că acest conflict costă Germania „o mulţime de bani, o mulţime de bani ai contribuabililor şi o mulţime din puterea economică”.



