in ,

Caniculă, disconfort termic și nopți tropicale în sudul țării și în București, până marți dimineața

Caniculă, disconfort termic și nopți tropicale în sudul țării și în București, până marți dimineața

Meteorologii au emis, duminică, noi atenționări Cod galben de caniculă, disconfort termic ridicat și nopți tropicale, ce vizează, până marți dimineața, mai multe județe din sudul țării și Municipiul București.

Conform Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), în intervalul 19 iulie, ora 10:00 – 20 iulie, ora 10:00, în Banat, în vestul și sudul Olteniei, sudul, centrul și estul Munteniei, sudul și local centrul Moldovei și sud-vestul Dobrogei va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 34-37 de grade, iar noaptea va fi tropicală cu minime în general de 20-22 de grade.

Specialiștii ANM precizează că, în intervalul analizat, vremea va fi călduroasă și în regiunile vestice și estice, iar local disconfortul termic va fi accentuat.

De asemenea, în intervalul 20 iulie, ora 10:00 – 21 iulie, ora 10:00, în sudul Olteniei și în sudul, centrul și estul Munteniei și sud-vestul Dobrogei va fi caniculă și disconfort termic ridicat, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pragul critic de 80 de unități. Temperaturile maxime vor fi de 34-35 de grade, iar noaptea va fi tropicală cu minime în general de 19-20 de grade.

În București, în intervalul 19 iulie, ora 09:00 – 20 iulie, ora 10:00, vremea va fi în continuare caniculară și disconfortul termic ridicat (indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități). Instabilitatea atmosferică se va accentua începând cu orele după-amiezii când vor fi perioade cu înnorări accentuate, averse torențiale (10-20 l/mp), descărcări electrice și intensificări ale vântului (rafale de 50-70 km/h). Vor fi condiții de grindină. Temperatura maximă va fi de 35-36 de grade, iar noaptea va fi tropicală, cu o temperatură minimă de 19-21 de grade.

De asemenea, în perioada 20 iulie, ora 09:00- 21 iulie, ora 10:00, vremea va fi călduroasă, caniculară după-amiaza în București. Disconfortul termic se va menține ridicat iar indicele temperatură-umezeală va depăși pragul critic de 80 de unități. Cerul va fi variabil, însă după orele amiezii va crește gradul de instabilitatea atmosferică, astfel încât vor fi înnorări temporar accentuate, averse (5-10 l/mp și posibil peste 15 l/mp), descărcări electrice și intensificări ale vântului (rafale de 50-70 km/h). Temperatura maximă va fi de 33-35 de grade, iar cea minimă de 17-19 grade.

What do you think?

50 Points
Upvote Downvote

Written by

Judo: Patru medalii pentru românce la Openul European de la Sarajevo

Judo: Patru medalii pentru românce la Openul European de la Sarajevo

Atletism: Britanicul Josh Kerr a doborât recordul mondial în proba de o milă, la reuniunea Diamond League de la Londra

Atletism: Britanicul Josh Kerr a doborât recordul mondial în proba de o milă, la reuniunea Diamond League de la Londra