Cel puțin 150 de milioane de locuitori din Europa, dintre care peste 50 de milioane în Germania și peste 30 de milioane în Franța, ar urma să se confrunte cu temperaturi de peste 35 de grade Celsius la un moment dat vineri, conform calculelor AFP.
În total, temperaturile maxime ar urma să depășească 30 de grade Celsius pentru peste 420 de milioane de locuitori din Europa (cu excepția Turciei), adică aproximativ șapte persoane din zece. Această analiză, bazată pe prognozele serviciului meteorologic german și pe proiecțiile demografice pentru 2025 ale Centrului Comun de Cercetare (JRC), corespunde cifrelor furnizate de ONG-ul austriac Klimadashboard.
Cifrele sunt în creștere comparativ cu cele calculate joi. Potrivit acestora, 101 milioane de locuitori urmau să fie afectați de temperaturi de peste 35 de grade Celsius.
Spre deosebire de ziua de joi, teritoriul cel mai grav afectat de valul de căldură nu mai era, vineri, Franța continentală, ci Germania, unde aproximativ 82 de milioane de persoane urmau să se confrunte cu temperaturi de peste 30 de grade Celsius, dintre care 52 de milioane cu valori de peste 35 de grade Celsius.
Totuși, aproximativ 34 de milioane de locuitori din Franța, 17 milioane din Italia și 15 milioane din Țările de Jos ar urma să fie afectați de temperaturi de peste 35 de grade Celsius.
Astfel de valori de temperatură ar urma să afecteze, de asemenea, în mare măsură, în special Ungaria, Belgia și Luxemburg.
Pentru stabilirea acestor cifre, AFP a utilizat o metodă similară cu cea a Klimadashboard, combinând modelul de prognoză meteorologică al Deutscher Wetterdienst (DWD), serviciul german de meteorologie, calculat la ora 03:00 GMT, cu densitatea populației. Locuitorii unei zone sunt luați în calcul dacă modelul prevede, la un moment dat în cursul zilei de vineri, temperaturi de peste 30 sau 35 de grade Celsius în acea locație.
Deoarece modelul are o precizie de aproximativ 6,5 kilometri, acesta nu poate reflecta în totalitate insulele de căldură din mediul urban, a declarat pentru AFP David Jablonski de la ONG-ul Klimadashboard. Astfel, analiza ‘subestimează probabil numărul de persoane afectate din zonele urbane dens populate’, a precizat organizația pe site-ul său, heat-tracker.eu.
Iată ultimele noutăți privind acest val de căldură care afectează continentul european, potrivit AFP:
Bilanțul deceselor survenite prin înec în Franța de la începutul actualului val de căldură a urcat la 55, iar Guvernul se teme că acesta ar putea crește și mai mult, a declarat vineri ministrul Sportului și Tineretului, Marina Ferrari.
Numărul incidentelor și al intervențiilor pentru restabilirea alimentării cu energie electrică se menține ridicat în Franța, fiind mobilizați circa o mie de tehnicieni ai furnizorului Enedis. Acesta înregistra 46.000 de gospodării fără curent electric, vineri, la ora locală 09:00 (07:00 GMT), în principal în vestul regiunii pariziene și în zona Bordeaux (sud-vest).
Schimbările climatice sunt responsabile ‘fără echivoc’ de intensitatea caniculei care afectează Europa de Vest și care ar fi fost, practic, imposibilă în urmă cu 50 de ani, conform unui studiu al World Weather Attribution (WWA).
Temperaturile foarte ridicate atât în timpul zilei, cât și noaptea, ar fi fost ‘practic imposibile’ în această perioadă a anului în 1976 – an marcat, de asemenea, de o caniculă excepțională -, au concluzionat oamenii de știință de la WWA, care studiază rolul schimbărilor climatice provocate de om în apariția fenomenelor meteorologice extreme.
Cu 61 de departamente aflate în alertă maximă, canicula s-a atenuat ușor în Franța vineri, după vârful înregistrat joi, potrivit Meteo France, care plasase până la 72 de departamente sub cod roșu. Potrivit prognozelor, se așteaptă o îmbunătățire treptată în 14 departamente până sâmbătă dimineață.
Serviciul de urgențe al Spitalului European Georges Pompidou, unul dintre cele mai importante din Paris, se află sub o presiune puternică din cauza caniculei, a avertizat vineri șeful departamentului de urgențe, Philippe Juvin, descriind o situație ‘extrem de gravă’.
Începând de luni, ‘fluxul de pacienți nu scade, ba chiar a crescut semnificativ ieri’, a declarat profesorul de medicină la BFMTV/RMC. ‘Coridoarele sunt pline’ de pacienți ‘mai în vârstă’, dar și de pacienți ‘cu vârste cuprinse între 50 și 60 de ani’, care prezintă ‘hipertermie foarte severă’, a precizat el, menționând totodată că printre acestea se află ‘persoane fără adăpost care ajung cu o temperatură de 42 de grade Celsius’.
Elveția a doborât joi recordul de căldură pentru luna iunie, care data din urmă cu aproape 80 de ani, cu o temperatură de 38 de grade Celsius înregistrată în orașul Basel, în nordul țării. Recordul anterior pentru această lună data din 1947, când s-au înregistrat 36,9 grade Celsius, tot la Basel.
În Țările de Jos, Institutul de Meteorologie a emis pentru prima dată un cod roșu de caniculă, în vigoare vineri în mare parte a țării, cu temperaturi care ar putea atinge local 40 de grade Celsius.
Regatul Unit a doborât din nou joi recordul de căldură pentru luna iunie, cu 36,4 grade Celsius înregistrate la Yeovilton, în sud-vestul Angliei, a indicat agenția națională de meteorologie, Met Office.
De asemenea, serviciul de ambulanță din Londra a înregistrat miercuri în capitala britanică un ‘record istoric al intervențiilor pentru urgențe vitale’, din cauza ‘căldurii extreme’ cu care se confruntă sudul țării.
Germania se va confrunta cu un val de căldură până duminică, cu temperaturi care pot depăși 40 de grade Celsius în unele zone și pot doborî recorduri absolute, după cum a indicat Serviciul German de Meteorologie pentru AFP.
Vaste regiuni ale țării se află deja într-o situație de ‘stres termic sever până la extrem’, a indicat acest serviciu. Mai multe evenimente sportive și culturale în aer liber au fost deja anulate, precum semimaratonul de la Hamburg (nord), prevăzut inițial pentru duminică.
Cel puțin 212 decese înregistrate de duminică până miercuri (comparativ cu 98 în 2025 în aceste patru zile) pot fi puse pe seama caniculei care a afectat Spania în ultima perioadă, conform datelor publicate de Institutul de Sănătate Carol al III-lea din Madrid.


